GSP special   •   Publicitate   •   ALBUM NOU CU GAZETA

VIDEO Azi ai noul album Mihai Mărgineanu cu Gazeta! "Barcelona a suferit cea mai ruşinoasă înfrîngere din istorie în faţa Stelei”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 25 aprilie 2012

Gazeta Sporturilor îţi oferă astăzi, 25 aprilie, noul album Mihai Mărgineanu: Zaritza! Este primul album pe care cîntăreţul îl lansează în ultimii 3 ani. Precedentul, ”Pe sub norii de hîrtie” (2009) a fost lansat tot împreună cu Gazeta Sporturilor.

Noul album ”Zaritza” este acum la toate chioşcurile de ziare, împreună cu Gazeta Sporturilor, la preţul de 12,99 lei!

Cu ocazia lansării, Mihai Mărgineanu a oferit un interviu cititorilor GSP.ro în care vorbeşte despre album, dar şi despre fotbal.

- Mihai, spune-ne, te rog, cîte ceva despre noul album. Cum l-ai descrie?

- Într-un singur cuvînt: matur. Pe albumul ”Zaritza” sînt cintece pe care le-am auzit sau compus cu foarte mult timp în urmă, cîntece care sînt “măturate” de timp. Pe lîngă asta, împreună cu prietenii mei muzicieni din “formaţia de real succes” am conceput aranjamente care nu fac parte din nici un pattern.



- Cui i se adresează?

- Nu m-am gîndit vreodată să mă adresez cuiva anume, din punct de vedere comercial, şi poate că d-aia am concerte şi la baluri de boboci de liceu, şi la lansări de carte. Ha!



- Cum ar fi să suţii un concert pe Naţional Arena? Ţi-ai dori?

- Îmi plac concertele cu public numeros! Nu cred că există cineva care nu se gîndeşte la concertul “ăla” care să-i confirme valoarea artistică. Pe de altă parte, eu sînt un “tînar” al lumii muzicale, ţinînd cont că am început cu puţin timp în urmă, fara să vreau neapărat, sînt ieşit total din tipare, n-am participat la nici o premiere a industriei muzicale pentru că nu mă cheamă nici dracu’. Aşa că un eventual concert la Naţional Arena probabil că va avea loc la comemorarea mea, dupa ce voi fi murit demult (rîde).



- M-am apropiat de fotbal, de sport... Practici vreun sport?

- Eu m-am depărtat de fotbal din cauza lipsei de bun simţ a celor care conduc cluburile, arbitrează meciurile, din cauza felului în care se expun unii fotbalişti la tabloidizare, a calităţii din ce în ce mai scăzute a prestaţiei echipelor, scadalurile ieftine şi de maidan ale implicaţilor în fenomen (pentru că avem de-a face cu un fenomen). În schimb fac mult sport, schiez mult iarna, înot mult vara, particip la concursurile de mountain-bike-ing şi ca ultima pasiune, mă antrenez în vederea susţinerii examenului pentru licenţa de pilot de avion.



- Ce sporturi mai urmăreşti?

- Urmăresc tenis şi cam tot ce ţine de tenis. Încep să redescopar handbalul şi campionatele de bridge – echipa României a fost campioană mondială .



- Eşti sau ai fost ataşat de vreo echipă? Ai vreo amintire placută legată de fotbal?

- Cea mai frumoasă amintire o am din perioada în care adevărata Steaua a fost marea campioană a Europei şi s-a luptat cu echipa Barcelonei care a suferit cea mai ruşinoasă înfrîngere din istoria ei. Cu atît mai mult cu cît echipa cîştigătoare, adică Steaua, era parte a lumii comuniste de atunci. Adică altă lume!



- Pe afară sînt cîţiva fotbalişti care s-au apucat de cîntat? De la noi vezi pe cineva făcînd acest lucru?

- Nu cunosc nici un fotbalist, nu ascult bîrfele despre ei, nu ma interesează gagicile lor cu privirea goală şi ochelari de soare de fiţe. În schimb îl stimez pe Bănel care şi-a depăşit condiţia şi a devenit o mîndrie naţională, îmi place Cristi Chivu pentru talentul şi arta lui de a fi în formă, discret şi deştept. Îmi plac şi-i stimez pe cei doi Gică: Hagi şi Popescu. Ei ne-au adus recunoaşterea internaţională.



- E vreun personaj din fotbalul nostru care s-ar putea regăsi în versurile tale?

- Şefii fotbalului!



- De ce ai ales încă o dată Gazeta Sporturilor?

- Pentru că sînteţi cu stindardul sus de atîta timp şi apropierea de voi îmi “cauzează în bine”! (rîde) Şi pentru că sînt fericit să fac parte din gaşca, din care fac parte şi prietenii mei de la Paraziţii, care lanseaza muzica împreună cu voi.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.