Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA - FC VASLUI, MÎINE ORA 20:20, ÎN DIRECT PE ANTENA1/GSPTV ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Golgeterul Rusescu tremură » Becali îl vrea pe Mihai Costea în primul 11

Rusescu a marcat 11 goluri în Liga 1 în acest sezon.

Articol de Vlad Ispas   —  joi, 19 aprilie 2012

Mihai Costea în locul lui Raul e ultima schimbare pe care o vrea patronul. Dar antrenorul a apucat să promită după victoria de la Galaţi că Rusescu va fi titular contra Vasluiului.

Gigi Becali îl vrea titular pe Mihai Costea, un cadou pentru atacantul care a marcat golul victoriei la Galaţi şi care a costat 1,4 milioane de euro. Dar ce face Stoichiţă cu Rusescu? Fiindcă "Nilă" l-ar înlocui în echipă pe Raul, cel mai bun marcator al Stelei în acest sezon, cu 13 goluri în toate competiţiile.

Antrenorul trebuie să găsească o soluţie. Pînă o va face, el savurează succesul schimbării pe care a făcut-o în timpul meciului cu Oţelul, chiar Costea în locul lui Rusescu, una care a adus victoria şi a fost lăudată de toată lumea. "Lippi" nu e deranjat de bănuiala că inspiraţia modificării i-a aparţinut patronului, de fapt, şi nu lui: "Nu e nici un fel de problemă şi nu e ruşine, asta înseamnă să existe comunicare".

Lui Becali ar putea să-i mai iasă o dată schimbarea lui Rusescu cu Mihai Costea. Chiar dacă Raul a salvat-o pe Steaua în meciuri importante şi a dat 11 goluri doar în campionat, de departe cele mai multe dintre stelişti, "Nilă" are şi el o eficienţă impresionantă. E al doilea marcator al echipei în Liga 1, cu 5 reuşite, deşi el a jucat puţin de tot în ultima vreme. În 2012, n-a fost titular niciodată!


"Din moment ce toată lumea a considerat că schimbările de la Galaţi au fost oportune, înseamnă că aşa au fost! M-am consultat cu mai mulţi din club, că la Steaua sînt oameni pricepuţi" (Mihai Stoichiţă, antrenor Steaua)

"Vedeţi-vă de treabă, că nu-i face Gigi echipa lui Stoichiţă! Mihai e băiat deştept, are şmecheria aia cu care ştie să gestioneze relaţia cu patronul" (Dumitru Dragomir, preşedinte LPF)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.