Augusto Inacio consideră că FC Vaslui şi Steaua pornesc cu şanse egale în confruntarea directă de vineri seara, pe care o consideră decisivă pentru ambele echipe în lupta la titlu.
"Echipa noastră are personalitate să joace bine în atmosfera din Ghencea. Pentru asta nimeni nu poate să spună că meciul e cîştigat de dinainte. Ambele echipe au şanse egale.
Va fi un meci decisiv. Dacă vom cîştiga, continuăm lupta pentru titlu. Dacă pierdem, va fi dificil să mai ajungem pe primul loc. Ambele echipe joacă sub presiune. Dacă Steaua nu cîştigă, la fel vor avea o viaţă grea în continuare.
La scor egal continuăm să sperăm. Să nu pierzi în deplasare e o înfrîngere pentru adversar. Nu vom juca, însă, la egal. Mergem cu gîndul de obţine victoria. Din păcate, mentalitatea noastră lasă de dorit uneori. Nu putem sta concentraţi tot timpul", a declarat azi tehnicianul lusitan.
N’Doye se antrenează separat
Ousmane N’Doye încă nu a revenit în programul normal de pregătire. La ultimul antrenament, senegalezul s-a pregătit separat, alături de Gabriel Cînu, nerefăcut. Augusto Inacio nu crede în ipoteza că N'Doye s-ar da lovit cu Steaua: "Cred în jucătorii mei. N’Doye îşi doreşte cel mai mult să evolueze vineri".
Susţinuţi şi în Ghencea
Liderii de la Peluza Nord speră ca suporterii galben-verzilor să fie în număr cît mai mare la partida cu Steaua. Pentru cei interesaţi să-şi susţină favoriţii din tribune, vor fi puse la dispoziţie cinci autocare. Plecarea este programată pentru vineri, de la ora 11, din parcarea stadionului Municipal. "Cei care vor să meargă la Bucureşti trebuie să aibă asupra lor actul de identitate şi bani pentru biletul de intrare la meci, care costă cinci lei", au precizat liderii galeriei FC Vaslui.
Fotbal • Liga 1 • STEAUA - VASLUI, vineri, ora 20:20, în direct la Antena 1/GSP TV, liveTEXT pe GSP.ro
Le-ar conveni şi-un egal în Ghencea: "Să nu pierzi în deplasare e o înfrîngere pentru adversar"
Augusto Inacio
Articol de Cristian Lapa — miercuri, 18 aprilie 2012
{{text}}