Handbal

Incendiu în cutia de chibrituri » Oltchim a cîştigat greu la Zalău, 24-22, într-o sală mică, de liceu

HC Zalău e nevoită să joace meciurile de pe teren propriu în sala Liceului “Avram Iancu”, Sala Sporturilor fiind în renovare

Articol de Marius Tuhuţ  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Meciul a fost presărat de multe durităţi, iar Gheorghe Tadici a făcut din nou circ şi a văzut cartonaşul roşu


Oltchim a mai dobîndit un record. A jucat două meciuri în mai puţin de 24 de ore. După înfrîngerea de miercuri, de la Cluj (27-29), prima pe plan intern în ultimii 3 ani, oltencele şi-au continuat ieri turneul din Ardeal, la Zalău, în fieful lui Gheorghe Tadici.

Semifinalistele Ligii Campionilor au fost primite într-o sală de liceu, cu trei rînduri de scaune pe fiecare margine, Sala Sporturilor fiind în renovare. La încălzire, colericul Tadici şi-a arătat latura umană şi a glumit cu arbitrele Anamaria Duţă şi Diana Florescu, ce vor reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Londra. În primele secunde ale meciului le aducea primele injurii, iar în minutul 9 a intrat pentru prima dată în suprafaţa de joc pentru a le cere socoteală. Jocul a fost controlat de oaspete, cu Talida Tolnai înger păzitor şi datorită unui atac bun cu pivotul. Zălăuancele au contracarat cu aruncările de la 9 metri ale Gabrielei Szucs, dar au intrat la vestiare cu un handicap de două goluri, 11-13. Ultima fază a primei reprize l-a scos din pepeni pe Tadici. S-a fluierat paşi la golul lui Ciuciulete, tehnicianul a sărit iar la arbitre şi a primit eliminare de 2 minute.

"Roşu" la cererea observatorului
Gazdele au reuşit să egaleze la 14, după 5 minute jucate în partea secundă, şi au preluat pentru prima dată conducerea în minutul 43, 17-16. Nu înainte însă de a rămîne fără antrenor pe bancă. Pentru proteste repetate şi instigarea publicului, observatorul meciului, Valter Dăncescu, le-a cerut arbitrelor să-i acorde cartonaşul roşu lui Tadici. S-a mers cap la cap pînă în ultimele 4 minute, cînd oltencele au reuşit să se desprindă în cîştigătoare, 22-24.


"La Zalău publicul e dresat. Nu îmi pare rău că sînt român, dar îmi pare rău că în această ţară sînt oameni care nu ştiu să ofere respect unor oameni care au făcut performanţă"
Patricia Vizitiu, jucătoare Oltchim Rm. Vîlcea

"Azi a fost vînătoare. În prezenţa şefului arbitrilor s-a fluierat în două moduri. Pe noi ne-au tocat, iar pe ele le-au lăsat să dea 5 goluri din paşi. A fost vînătoarea şefului arbitrilor"
Gheorghe Tadici, antrenor HC Zalău

"E greu să joci handbal 7 contra 10. Probabil de asta avem şi rezultatele pe care le avem la naţională. Aşa, o să ne bată şi Japonia"
Gheorghe Tadici, antrenor HC Zalău


HC Zalău 22 (11)
Szucs 8, Ciuciulete 6, Rob 2, Czeczi 2, Ţurcaş 1, Alincăi 1, Beşe 1, Molfea 1
Oltchim 24 (13)
Ardean 7, Vetkova 4, Brădeanu 3, Băbean 2, Ozel 2, Managarova 2, Vizitiu 2, Chirilă 1, Farcău 1

Primire ostilă
Campioanele de la Oltchim nu au avut parte de o primire prea plăcută la Zalău. La intrarea în oraş, în coborîrea dealului Meseş, pe stîlpii de pe marginea drumului erau inscripţionate mai multe mesaje împotriva formaţiei vîlcene. La intrarea în sală, elevele lui Radu Voina au fost mai mult fluierate decît aplaudate, rivalitatea handbalistică dintre Zalău şi Vîlcea fiind bine cunoscută. "Tricoul vostru la Gyor, degeaba al 8-lea jucător" şi "Degeaba tot visaţi, Liga nu o cîştigaţi" au fost bannerele ironice al galeriei sălăjene.

Manea menajată
Accidentată în meciul de miercuri de la Cluj, cînd şi-a spart arcada, Oana Manea a fost menajată ieri. Pivotul Oltchimului a stat pe banca tehnică alături de antrenorul Radu Voina. În lipsa Oanei Manea, căpitanul vîlcencelor a fost Ramona Farcău.

"Am jucat box"
Vîlcencele au acuzat la final jocul dur practicat de adversare. "A fost un meci foarte dur, am jucat box. Nu vreau să fiu rea, dar nu se poate juca în maniera asta, să se dea cu pumnii în ultimul hal! Ştiau că am probleme la nas şi permanent acolo m-au lovit", a spus Patricia Vizitiu. "Această rivalitate nu duce decît la accidentări şi de o parte, şi de alta. Ar trebui să protejăm aceste fete, care oricum sînt puţine, dar cu astfel de meciuri riscăm să rămînem cu şi mai puţine", a completat Radu Voina.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.