Tehnicianul susţine că rezultatul e nedrept şi crede că nu e nimic pierdut în lupta pentru cîştigarea campionatului.
Stoichiţă a fost nevoit să suporte scandările publicului, care i-a solicitat demisia, în ultimele 10 minute. A părăsit gazonul cu capul plecat, după care a venit la conferinţa de presă.
- Domnule Stoichiţă, cum explicaţi înfrîngerea?
- Simt o tristeţe foarte mare. Am avut foarte multe ocazii de gol, ei au avut două şi au dat un gol. Am avut posesie, am jucat bine, dar a fost o seară ciudată, plină de ghinioane.
- Da, dar rezultatul...
- OK, rezultatul rămîne, însă dacă publicul şi nici măcar voi chiar nu vedeţi că Steaua joacă fotbal, înseamnă că... Uitaţi-vă cu cîte improvizaţii am fost nevoit să joc, că am avut jucători care au jucat pentru prima dată după o lungă perioadă.
- Publicul v-a solicitat demisia.
- Ghencea e un loc pretenţios. Aşa e aici la supărare, însă aceşti oameni îşi vor schimba părerea mîine dimineaţă, cînd vor vedea statistica jocului. Şi o să vedeţi că în sezonul viitor, Steaua va fi, de departe, cea mai bună echipă din Liga 1!
"Sînt relaxat!"
- Aţi spus adio titlului?
- Nu, sub nici o formă. Ne batem pînă la capăt la titlu, nimic nu e pierdut.
- Urmează meciul cu Rapid, mai aveţi coşmaruri după acel 1-5 suferit pe Giuleşti cu Steaua în urmă cu doi ani?
- Coşmaruri poate aveţi dumneavoastră şi poate vreţi să mi le spuneţi şi mie aici. Ce coşmaruri să am? N-am nici un coşmar, eu sînt foarte relaxat! Chiar sînt fericit că mă aflu la Steaua şi că pot să lucrez aici, atît cît timp am, adică încă 3-4 săptămîni. În plus, ca să vedeţi că nu am vreun coşmar, vă anunţ că eu şi Steaua vom merge în Giuleşti ca să batem Rapidul.
{{text}}