Tenis

BRD Ţiriac-Năstase turneu ATP 500? » Ţiriac: "S-ar putea întîmpla destul de curînd" ;)

Ion Ţiriac are gînduri mari cu turneul de la Bucureşti

Articol de Andrei Crăiţoiu, Florin Dincă  —  sâmbătă, 21 aprilie 2012

Ion Ţiriac e optimist în ceea ce priveşte viitorul celui mai important turneu de tenis din sud-estul Europei.


Deţinătorul turneului BRD Năstase-Ţiriac Trophy a avut numai cuvinte de laudă pentru actuala ediţie: "Avem cel mai bun turneu care a fost în România vreodată. Sînt prezenţi 5 jucători care au fost în primii 10 ai lumii, iar acum sînt în primii 20-30", a explicat Ion Ţiriac.

Fostul tenisman a vorbit şi despre noua poziţie a competiţiei în calendarul ATP: "Turneul de la Barcelona, care se desfăşoară în acelaşi timp, este un concurent redutabil, iar faptul că sîntem cu două săptămâni înaintea celui de la Madrid este bine pentru că mulţi jucători vor veni să joace aici pe zgură. Să cîştige cel mai bun şi sper să nu ningă".

Citeşte şi: Patru români pe tabloul principal la BRD Năstase-Ţiriac Trophy » Aici ai programul complet

Categoria ATP 500?
Planurile pentru Open România sînt mari, iar pe viitor am putea avea parte de o surpriză. Ion Ţiriac a recunoscut că există şanse ca BRD Năstase-Ţiriac să urce în categoria turneelor ATP 500.

"Posibilitate există pentru urcare la 500. Cei de la ATP se gîndesc să mai schimbe cîte ceva, mai exact să comaseze câteva turnee pentru că sînt foarte multe. Iar dacă şi piaţa din România poate susţine un asemenea turneu de 500, prin care am trece cu încă un milion la costuri, s-ar putea întîmpla să îl avem destul de curînd", a precizat fostul tenisman.

Fără zgură albastră la Bucureşti
Dacă la Mastersul din Madrid zgura tradiţională a fost înlocuită cu una albastră, la Bucureşti şansele de schimbare sînt mici. "Cînd o să avem posibilitatea să plătim o zgură albastră care este de 20 de ori mai scumpă decît zgura roşie, atunci sînt convins că vom avea şi la Bucureşti", a încheiat Ţiriac.

398.250 de euro este suma totală a premiilor oferite de BRD Năstase-Ţiriac Trophy

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.