Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA - VASLUI 0-1

Edi Iordănescu îl contrează pe Gigi: "Nu poţi să-l scoţi pe Chipciu vinovat de înfrîngerea cu Vaslui"

+2 Foto
Alexandru Chipciu

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 21 aprilie 2012

Edi Iordănescu, fostul secund al Stelei în mandatul lui Ilie Stan, a făcut o analiză a înfrîngerii cu FC Vaslui (0-1) pe contul personal de Facebook. El spune că Alex Chipciu nu a dat randamentul aşteptat din cauza lui Geraldo.



"Nu pot să trec cu vederea greşeala de a pune înfrîngerea pe seama lui Alex Chipciu. Acest băiat are foarte mult potenţial şi eu sînt sigur că are un viitor strălucit. Este foarte adevărat că a prins o zi mai slabă, dar nu putem pune în spatele lui această înfrîngere. Nu putem neglija un aspect foarte important. De cînd a început returul nu ştiu daca în banda dreaptă a fost acelaşi cuplu de jucători mai mult de două jocuri consecutive. Alex a făcut cuplu fie cu Dănănae, fie cu Martinovici, Chiricheş, Bicfalvi şi acum cu Geraldo.



Evoluţia lui de aseară nu a fost întîmplătoare. Gery e un jucător pe care orice antrenor l-ar dori, însă aportul lui ofensiv este foarte limitat, iar Alex a fost in foarte multe momente în situaţii de unu contra doi. Concluzia e ca Alex trebuie ajutat, iar un climat bun ar fi primul pas. Ştiu că Gigi a zis-o doar la nervi şi sper să o îndrepte repede", a postat Iordănescu jr. pe portalul de socializare.



Citeşte şi: Becali: "Chipciu a pierdut toate mingile, el a distrus echipa! S-au dus la gagici, le-or fi chemat acasă, altă explicaţie nu am"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.