Liga 1

Tactica lui Şumi, contra Rapidului! » Becali se inspiră de la fostul antrenor al Braşovului pentru a bate rivala la titlu

Una dintre performanţele reuşite de Şumudică pe banca Braşovului a fost înfrîngerea Rapidului.

Articol de Remus Răureanu, Ionuţ Petrişor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Becali s-a interesat cum a bătut Şumudică Vasluiul şi, fiindcă Stoichiţă n-a ascultat indicaţiile, patronul le aplică în Giuleşti.

Steaua schimbă sistemul pentru derby-ul cu Rapid, fiindcă Stoichiţă l-a dezamăgit pe Becali contra Vasluiului. Dar şi datorită sfaturilor pe care Şumudică i le-a dat lui Gigi! Ponturile erau valabile pentru jocul cu echipa lui Porumboiu, însă patronul le vede aplicabile şi în Giuleşti, în meciul de duminica viitoare. Şumudică povesteşte cum a decurs discuţia: "Eu sînt vecin cu Gigi în Pipera şi mai vorbim. El m-a întrebat cum am reuşit să bat Vasluiul cînd eram la Braşov şi i-am dat cîteva detalii despre strategia mea de atunci. Adică marcaj strict la Wesley şi joc ofensiv, cu presiune pe stoperii moldovenilor".

Indicaţiile lui, inclusiv sistemul pe care l-a folosit la Braşov, 4-4-2, vor fi utilizate tocmai contra Rapidului, formaţia cu care Şumudică a fost campion ca jucător şi pe care a antrenat-o. El a rămas unul dintre favoriţii suporterilor din Grant. "Eu n-am nici o legătură cu tactica Stelei! Asta ar fi cea mai tare! Păi, cum apar eu în Ghencea, 15.000 de oameni încep să înjure! Şi atunci, cum ar fi să le fac eu tactica?! Să fie clar: eu nu voi antrena Steaua niciodată, indiferent de situaţiile care s-ar putea ivi! Şi comentariile pe care le-am făcut au fost nişte păreri pe care le-am exprimat într-o discuţie cu Gigi, eu nu i-am zis să i le transmită lui Stoichiţă, că nu e treaba mea şi n-aş face aşa ceva!".

"Şumudică mi-a zis că trebuie 4-4-2, dar nu m-a ascultat Stoichiţă! Din etapa viitoare, nu mă mai îndoi eu în faţa antrenorilor. O să vedeţi voi Steaua cu Becali pe bancă!" (Gigi Becali, patron Steaua)

"Pentru 4-3-3 îţi trebuie valoare, înţelepciune, şi la Steaua nu se poate juca aşa. Trebuie să revenim la 4-4-2-ul ţărănesc pe care-l folosea Ilie Stan" (Gigi Becali, patron Steaua)

"Am discutat cu Gigi, dar n-a fost vorba deloc despre meciul lui cu Rapid, eu m-am referit strict la meciul cu Vaslui. Şi i-am povestit cum am cîştigat eu, nu i-am zis cum să joace Steaua!" (Marius Şumudică, antrenor)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.