International   •   Campionate   •   BARCELONA - REAL MADRID 1-2

VIDEO Transfer de putere » Victoria Realului. Victoria lui Mourinho. Victoria lui Cristiano. Madridul e noua campioană!

+3 Foto
Acesta a fost primul gol al meciului. Khedira (mascat de Puyol) înscrie din picioarele căpitanului blaugrana. Valdes (dreapta), portarul Barçei, e fără iluzii. Cristiano (centru) e gata să sară de bucurie: 0-1

Articol de Daniel Scorpie, Theodor Jumătate   —  duminică, 22 aprilie 2012

Tiki-taka n-a avut nici o şansă aseară în faţa furiei blanco. Real a atacat, a controlat tactic, fizic şi psihic meciul. Primul succes al lui Mou pe "Camp Nou" care îi asigură practic titlul. Are 88 de puncte, 7 în plus faţă de Barca! După 3 ani de hegemonie catalană, Madridul domină Spania!

O victorie uriaşă a Madridului. Victoria lui Mourinho în faţa lui Guardiola. A lui Cristiano în faţa lui Messi. A albilor în faţa roş-albaştrilor. De doi ani, de cînd a venit la Real, aşteaptă Jose acest succes pe "Camp Nou". Îl are acum. Pentru că a avut o strategia perfectă. Şi, mai ales, pentru că a lăsat stelele sale să joace FOTBAL.

Nu s-a mai închis, a atacat Barcelona la ea acasă cu un joc în viteză, agresiv, excelent organizat. L-a anihilat pe Messi şi nu i-a permis Barcei să trimită nici un şut pe poartă în prima repriză. Ceea ce nu s-a mai întîmplat. Merita şi Mou un asemenea succes, aplaudat şi de fanii blaugrana la sfîrşit. Graţie lui, Real are asigurat primul titlul de campion după 4 ani. Cu 7 puncte înaintea catalanilor cînd mai sînt doar 4 etape, nimic nu se mai poate schimba.



Cît suferă don Alfredo

El Clasico. O confruntare teribilă, pe viaţă şi pe moarte, care te ţine 90 de minute cu sufletul la gură. De aceea suferă bătrînul Di Stefano, 85 de ani, de cinci ori campion al Europei cu Real între 1956 şi 1960: "Mereu spun că nu mă mai uit la Barca - Madrid. E mare durerea, dar pasiunea învinge. Mă uit de fiecare dată". Cum vede don Alfredo un asemenea meci? "El Clasico nu se pierde. Şi ca jucător, şi acum, vreau să cîştigăm. Noi, Real!".

"Camp Nou" fierbe. 98.000 de oameni realizează un mozaic splendid, roşu-albastru-galben. "Sîntem şi vom fi!" e mesajul catalanilor, care visează la o nouă demonstraţie a lui Messi. Dar Messi este uşor stingher, pentru prima oară pare afectat puţin de presiunea uriaşă. Nici nu se uită la Cristiano cînd dă mîna cu el. Nici portughezul nu-l priveşte în ochi. Cele două staruri se ignoră. Ronaldo parcă e mai motivat.



A riscat prea mult Guardiola

Mourinho foloseşte exact aceeaşi echipă ca la Munchen, chiar dacă a pierdut cu 2-1 în faţa lui Bayern. În schimb, Guardiola riscă mult. Fabregas şi Pedro sînt rezerve. Pe gazon, Thiago apare la mijloc, Tello e aripă stînga. Primul are 21 de ani, al doilea 20. Prea tineri? Prea neexperimentaţi? Pep nu se gîndeşte la vîrstă. Şi modifică şi tactica. Extrem de ofensiv, extrem de curajos, joacă 3-3-1-3, cu Iniesta în spatele trioului Dani Alves - Messi - Tello.


E prea mult, fiindcă Mourinho ştie tot despre Barca. A simulat la antrenament pînă şi condiţiile de joc, udînd terenul de la "Valdebebas" pentru a fi la fel ca pe "Camp Nou". Avea răspuns la toate surprizele rivalului. Şi nu se mai apără! "Dacă ucide meciul cu trei închizători, va pierde. În schimb, dacă atacă, unic, în stilul Madrid, poate şi să cîştige", anunţă Gică Craioveanu. Şi nu greşeşte deloc. "Mou" are doar doi închizători şi patru oameni de superatac.



Excelent Real, uluitoare eroarea lui Puyol

Din start, albii ies la presing şi îi enervează pe catalani. Sînt excelent aşezaţi, sus, în terenul advers, încercînd să recupereze rapid şi să avanseze periculos. Din acţiune sau din fază fixă, pentru că sînt buni, foarte buni la asemenea momente. Şi vine minutul 17. După un corner, Pepe sare mai sus ca Adriano, iar lovitura de cap a fundaşului de la Real declanşează un lanţ de erori blaugrana. Valdes se bîlbîie, scapă mingea, Puyol are timp să degajeze, însă nu o face, e ca un copil, parcă îi este milă de balon şi îl ţine lîngă el în cea mai primejdioasă zonă, la un metru de propria poartă. Şi Khedira profită. Se aruncă la picioarele lui Puyol şi înscrie. 0-1. Goool, Real! O gafă pe care căpitanul Barcei nu o va uita curînd. Tăcerea arenei îl lasă singur. Singur cu greşeala sa.



Barca, nici un şut pe poartă o repriză!

În tur, pe "Bernabeu", tot Real a deschis scorul, în minutul 1, dar Barca a revenit furibund, cîştigînd cu 3-1. Şi acum, Messi, perfect marcat de madrileni şi rareori eficace în joc primele 25 de minute, iese din amorţeală. O pasă sublimă pentru Xavi, îl are în faţă numai pe Casillas. Şutează! Neinspirat! Pe lîngă dintr-o poziţie ideală. Nu e 1-1. E pauză.

Cifrele sînt uluitoare!

- 0 şuturi pe poartă Barcelona

- 4 şuturi pe poartă Real Madrid

- 0 cornere Barcelona

- 3 cornere Real Madrid

O premieră absolută! Barca fără nici un şut pe poartă o repriză întreagă. Posesia, 69%-31% pentru blaugrana, are efect zero. Real controlează partida, şi tactic, şi psihic.



Revanşa lui Cristiano

Începe repriza a doua. Madrilenii sînt bine organizaţi în apărare, dar catalanii nu se lasă. Vin în valuri peste defensiva blanco. Tello e speriat, are două ocazii, mai ales ultima, cînd şutează în peluză, deloc concentrat la finalizare. Ratează, cum ratează şi Xavi. Apoi, egalarea! Tello e iarăşi singur cu Casillas, trage în el, faza continuă şi Alexis, abia intrat, împinge balonul în poartă din careul mic. Tot Alexis a marcat, ca în tur.

Aproape imediat, vine şi 1-2, din nou ca în tur. Numai că acum oaspeţi sînt albii de la Real! Cristiano Ronaldo e implacabil în faţa lui Valdes. Mingea lui scutură plasa. Meciul pare destinat unei magnifice, fantastice victorii a lui Jose Mourinho. Şi asta se întîmplă, pentru că Barca nu mai poate egala încă o dată. Şi nici Madridul nu face 1-3. Benzema e prea egoist, spre supărarea lui Cristiano. Arbitrul Undiano Mallenco fluieră sfîrşitul. Capitala e în sărbătoare!


Khedira 108, Ronaldo 109!

Golul din minutul 17 a doborît recordul de eficacitate în istoria campionatului spaniol. Khedira a semnat golul 108 al lui Real Madrid, depăşind un record vechi de 22 de ani. Iar Ronaldo l-a dus mai departe, la cota 109. Precedentul fusese stabilit tot de madrileni în sezonul 1989-'90, 107 marcate sub comanda galezului Benjamin Toshack.



A fost ofsaid?

Televiziunea spaniolă a insistat cu o mulţime de reluări ale fazei primului gol, cotidianul Marca sugerînd pe comentariul online că a fost înscris din ofsaid. În momentul reluării cu capul spre poartă a lui Pepe (foto 3), Khedira pare pe linie cu Adriano (nr.31), cu un pas în spatele marginii careului mic.



Talismanul CR7

Real Madrid a confirmat aseară că un gol marcat de Ronaldo îi garantează în proporţie de 97 la sută succesul. În cele 60 de jocuri în care portughezul a marcat cel puţin o dată, "galacticii" n-au pierdut. Au învins în 58 de rînduri şi au făcut doar două remize!



Dueluri crîncene

Minutul 58, fază încinsă. Pepe a căzut în duelul cu Iniesta, catalanul nu reuşeşte să-l ferească pe portughez şi-l calcă pe genunchi. Intenţionat sau nu? Arbitrul Undiano Mallenco n-a dat nici un cartonaş! La fel a procedat în minutul 76. Dani Alves îl loveşte cu gheata în şold pe Ronaldo şi scapă fără sancţiune disciplinară.

163 de pronosticuri la Radio GSP

Interes mare a stîrnit El Clasico şi la RadioGSP, care a organizat concurs de pronosticuri. 163 de ascultători au dat mesaje şi 14 dintre ei au nimerit scorul corect, 2-1. La tragerea la sorţi a cîştigat Andrei Postelnicu, un copil de 9 ani, ce va primi un tricou original al învingătoarei Real. Interesant e că toată familia, tată, fiu şi mamă, a mers pe acelaşi rezultat în concurs!

"N-am prins cea mai bună formă, dar am rămas fideli stilului nostru şi am dat totul. Cred că am fost mai buni. Am alergat tot meciul după gol, am egalat, dar lovitura lui Ronaldo ne-a dărîmat" (Sergio Busquets, mijlocaş Barcelona)

"Am controlat meciul la perfecţie şi am învins suferind. Am reuşit o lovitură mare şi am făcut un pas important către titlu, dar nu şi definitiv" (Xabi Alonso, mijlocaş Real Madrid)

87 de victorii are Real în 219 Clasico. Madrilenii au preluat din nou conducerea, Barca rămîne cu 86

4 ani şi 4 luni au trecut de la ultimul gol marcat de Real pe Camp Nou în campionat. L-a reuşit Julio Baptista pe 23 decembrie 2007, cînd madrilenii au bătut cu 1-0

54 de meciuri fără eşec acasă în toate competiţiile avea Barcelona (47 de victorii şi 7 remize), de la 0-2 cu Hercules din septembrie 2010

2 victorii în 11 El Clasico are Mourinho, care fusese învins pînă aseară de 5 ori de Guardiola

7 derbyuri la rînd fără înfrîngere avea Barca pînă aseară, 6 victorii şi un egal. Ultimul succes madrilen a fost în Cupa Spaniei, 1-0 după prelungiri, pe 20 aprilie 2011

70 de minute a aşteptat trupa lui Guardiola pînă să tragă primul şut pe poartă, care a fost şi gol

42 de goluri în 34 de meciuri a marcat Ronaldo în acest campionat. A fost al 6-lea gol contra Barcei în 16 dueluri cu toate echipele la care a jucat

32 de prezenţe în El Clasico a bifat aseară Xavi, doborînd recordul catalan deţinut de Segarra



BARCELONA - REAL MADRID 1-2

(Alexis 70 VIDEO - Khedira 17 VIDEO, C. Ronaldo 73 VIDEO)

BARCELONA: Valdes - Puyol, Mascherano, Adriano (73 Pedro) - Xavi (68 Alexis), Busquets, Thiago - Iniesta - Dani Alves, Messi, Tello (82 Fabregas). Antr. P. Guardiola

REAL: Casillas - Arbeloa, Pepe, S. Ramos, Coentrao - Xabi Alonso, Khedira - Di Maria (73 Granero), Ozil (89 Callejon), C. Ronaldo - Benzema (90 Higuain). Antr. J. Mourinho

A arbitrat Alberto Undiano Mallenco

Clasament

1. Real Madrid    88p

2. Barcelona    81p

Statistica derbyului

Barcelona  - Capitol -  Real

66% - Posesie -  34%

3 - Şuturi pe poartă - 6

4 - Cornere - 7

51 - Mingi recuperate - 55

6 - Parade - 8

112 - Acţiuni de atac - 109

11 - Faulturi - 20

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.