Marius Alexe (22 de ani), cel mai în formă dinamovist, spune că Dinamo nu va mai ceda fotoliul de lider pînă la final.
- Marius, eşti eroul lui Dinamo, cum te simţi?
- La fotbal nu există eroi, doar jucători. Cu toţii formăm o echipă şi meritele sînt ale tuturor, la fel ca şi criticile, atunci cînd rezultatele nu sînt cele mai bune. Sigur, mă bucur că am înscris, dar punctele obţinute azi sînt de aur. Eram obligaţi să învingem!
- Aţi ajuns iar lideri după o lună de zile.
- Aşa este, ne bucurăm şi sper ca de data aceasta să nu mai plecăm de aici. Trebuie să uităm perioada nefastă, am recuperat paşii greşiţi şi acum sîntem doar la mîna noastră.
- Vă gîndiţi la event?
- De ce nu? Sîntem în finala Cupei României şi pe primul loc, orice formaţie în locul nostru ar gîndi la fel. Sîntem un grup unit, avem încredere în forţele noastre, ştim ce putem şi cred că acesta va fi sezonul nostru.
"În prima repriză am suferit, asta şi pentru că jucătorii ştiau rezultatul meciului de la Cluj şi a fost o presiune în plus. La pauză le-am zis că trebuie să demonstreze că pot lua titlul" (Dario Bonetti, antrenor Dinamo)
"Atît am putut azi, să nu uităm că am întîlnit-o pe Dinamo, o formaţie care are şanse mari la titlu. Totuşi, e trist că am marcat de două ori în Ştefan cel Mare şi n-am obţinut nici un punct" (Constantin Enache, antrenor Ceahlăul)
{{text}}