În urmă cu cîteva luni, Roberto Iancu avea 82 de "kile" şi abia se mişca pe teren. Acum, contribuie la miracolul ilfovean.
Două imagini, acelaşi personaj: Roberto Iancu. Wow, granzii cu care Chiajna a făcut instrucţie în acest retur ar trebui să intre în pămînt de ruşine privind fotografiile mijlocaşului de 30 de ani. Iancu, unul dintre fotbaliştii reşapaţi de Laurenţiu Reghecampf de la Snagov, cîntărea 82 de kilograme în urmă cu 11 luni, avea o burtă proeminentă şi se învîrtea doar în cercul de la centrul terenului.
"Reghe" l-a adus în iarnă la Chiajna pentru calităţile tehnice, iar într-o lună şi ceva l-a slăbit 14 kilograme, ajungînd la 68 de kilograme. "Domn' profesor mi-a impus un regim alimentar riguros şi multă alergare. Am voie doar trei felii de pîine la o masă, fără băuturi alcoolice, acidulate şi dulciuri. Am renunţat şi la prăjeli, fiindcă aveam colesterolul mărit", a precizat mijlocaşul care pe vremea junioratului a fost în probe la Barcelona, alături de Mitea.
ALTE ŞTIRI DIN LIGA 1:
Reprimit în lot
Astra. Dat afară din lotul primei echipe o dată cu instalarea lui Mircea Rednic, portughezul Rui Miguel a primit o şansă din partea tehnicianului şi a fost reprimit la antrenamente începînd de ieri. Mijlocaşul a fost transferat în această iarnă şi a evoluat doar în 5 partide pentru Astra, cînd antrenor era Antonio Conceicao. Totuşi, fotbalistul a revenit pe termen limitat la echipă şi va fi dat afară săptămîna viitoare, în cazul în care nu-l convinge de calităţile sale pe Rednic.
Au primit licenţa
CS Mioveni. Chiar dacă sînt ca şi retrogradaţi în Liga a 2-a, argeşenii au primit o veste bună în aceste zile, obţinînd licenţa pentru sezonul următor. "Am avut un dosar de licenţiere aproape perfect. Nu au fost probleme deloc. Erau toate planurile făcute pentru instalaţia de încălzire, dar, din păcate, vom retrograda. Sperăm să revenim imediat în prima ligă. Vom fi mai pregătiţi data viitoare", a declarat preşedintele Dumitru Olteanu.
"Ne este teamă de reuşită!"
FC Braşov. Noul antrenor al "stegarilor", Ionuţ Badea, e dezamăgit de mentalitatea de la echipă, dar crede că vor reuşi să se salveze de la retrogradare: "Există o teamă de reuşită deoarece această echipă nu a mai cîştigat de ceva vreme. Trebuie să ne deblocăm mental, dacă vrem să ne salvăm de la retrogradare. Cred că vom reuşi. Am venit la Braşov într-un moment dificil şi cu siguranţă nu făceam acest pas dacă nu credeam în el".
INBOX:
Petrolul. Gigi Mulţescu nu se va mai baza pe Florentin Dumitru şi Pompiliu Stoica în acest final de sezon: "La mine joacă doar cine e în formă, iar cei doi nu sînt şi nu intră în planurile mele pentru meciurile următoare. Nu se pregătesc aşa cum doresc eu".
FC Braşov. Mijlocaşul Chigozie Udoji (25 de ani) nu va juca în partida cu Dinamo din cauza celor patru cartonaşe galbene strînse în acest sezon.
FC Braşov. Oficialii braşoveni au stabilit preţurile biletelor pentru partida cu Dinamo, programată vineri, de la ora 20:20. Tichetele vor costa: 25 lei - tribuna a II-a şi tribuna I, 35 lei - sectoarele S şi T, 150 lei - fotolii. Acestea vor fi puse în vînzare de astăzi.
{{text}}