Fotbal   •   Liga 1   •   PETROLUL

Petrolul face orice să se salveze de la retrogradare! Azi a transferat doi jucători

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 27 aprilie 2012

Partida Petrolul - Mioveni de luni, de la ora 19:00, liveTEXT pe GSP.RO şi în direct la DigiSport 1, poate fi decisivă pentru viitorul prahovenilor în Liga 1. O victorie i-ar menţine cu şanse reale de supravieţuire. Ploieştenii nu stau o clipă şi sînt dispuşi să facă orice ca să scape de retrogradare. Azi, la antrenamentele prahovenilor au participat doi fotbalişti liberi de contract: muntenegreanul Aleksandar Radovici (25 de ani) şi ucraineanul Denys Sytnik (25 de ani).

Radovici, care ultima oară a evoluat pentru OFK Belgrad

, este fundaş dreapta şi va debuta luni, contra Mioveniului, dacă îi va sosi "cartea verde". Gigi Mulţescu a fost încîntat de calităţile muntenegreanului şi e decis să-l titularizeze, mai ales că Străuţ, titularul postului de fundaş dreapta, este suspendat.



Denys Sytnik este atacant şi a jucat ultima dată în Islanda, la IBV. Şi la ucrainean se aşteaptă "cartea verde", însă el nu poate emite încă pretenţii în faţa lui Hamza, Zerka sau a lui Opriţa, ultimul fiind suspendat pentru meciul cu Mioveni.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.