Liga 1

Ridică baricade! » Stoichiţă îi vrea titulari pe Martinovici şi Bicfalvi în derby-ul cu Rapid

Martinovici va avea misiunea de a întări apărarea Stelei

Articol de Bogdan Stamatoiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Stoichiţă i-a recuperat după accidentări pe Martinovici şi pe Bicfalvi şi-i vrea pe ambii titulari, în cea mai defensivă formulă de cînd conduce el Steaua.

Steaua are de gînd să fie în Giuleşti mai defensivă decît a fost de-a lungul sezonului. Singura condiţie e ca Martinovici şi Bicfalvi să nu cedeze din punc de vedere fizic pînă duminică seară. Amîndoi revin după accidentări, mai îndelungată fiind absenţa sîrbului, dar s-au antrenat normal în ultimele două zile. Novak va fi fundaş dreapta, iar Eric va juca în linia mediană, lîngă Bourceanu.

Practic, vor exista doi mijlocaşi defensivi plus un "lateral" ultradefensiv cum e Martinovici. Dacă Novak nu va putea juca din start, în locul lui va fi Geraldo, iar Gardoş ar trece stoper, cum a jucat şi contra Vasluiului. Oricare dintre sîrb şi brazilian va prinde echipa îl va avea ca adversar direct pe Surdu, atacantul stînga din echipa lui Răzvan Lucescu. Iar cuplul Bicfalvi - Bourceanu va avea de luptat în centrul terenului cu trei rapidişti: Grigorie, Alexa şi Grigore.

Stoichiţă explică şi de ce ar fi bună prudenţa în Giuleşti: "Un egal n-ar fi chiar rău, fiindcă am cîştiga un punct la «adevăr». E adevărat că o remiză ne-ar aduce în situaţia de a fi la mîna rezultatelor pînă la sfîrşit, adică n-ar mai depinde numai de noi să cîştigăm campionatul".

45 de zile au trecut de la ultima apariţie a lui Martinovici în tricoul Stelei, în victoria cu U Cluj, 1-0 în Ardeal

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.