Tenis

Tecău, după victoria din BRD Năstase Ţiriac Trophy: "Vreau să mai cîştig de multe ori la Bucureşti!"

Tecău şi Lindstedt au reuşit să se impună în finala BRD Năstase Ţiriac Trophy

Articol de Luminiţa Paul, Roxana Fleşeru  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Asta a spus Horia Tecău la puţine momente după finală, adăugînd că titlul cucerit ieri le va impulsiona sezonul de zgură.

Emoţiile se amestecă, sînt un pic diferite şi chiar e normal să fie aşa. E primul titlu acasă pentru Horia Tecău, la care partenerul lui a pus umărul. Amîndoi sînt fericiţi, însă bucuria românului include şi această frumoasă nuanţă de căldură domestică. "E un sentiment extraordinar să înving aici", spune el.

"După atîtea încercări, pentru că e turneul la care am participat de cele mai multe ori, a venit şi această victorie pe care vreau s-o sărbătoresc alături de public, de prieteni, de familie, de toţi cei care ne-au fost alături. Sper să fie doar prima din multe altele! Mai am de jucat 8-9 ani buni la Bucureşti".

Nu el sau eu, ci noi
Tecău a adăugat că nu se simte foarte mulţumit de felul în care a jucat săptămîna aceasta. "Robert, în schimb, a făcut-o excelent şi m-a tras după el". "Eu mă gîndesc întotdeauna la noi ca la o echipă. Nu e jocul meu sau al lui, e jocul nostru. Nu unul sau celălalt cîştigă ori pierde un meci, noi o facem. Noi greşim sau reuşim o lovitură. Noi am cîştigat acest trofeu, împreună", a explicat Lindstedt.

El a desemnat pregătirea pentru turneu, grevată de problema la genunchiul stîng pe care a avut-o, drept momentul cel mai dificil. "Răsplata pe teren a venit în semifinale, cînd am fost capabili să întoarcem un meci în care eram conduşi cu un set şi un break, dar şi în finală, unde am întîlnit doi jucători care şi servesc, şi returnează foarte bine", a mai spus suedezul.

Antrenorul celor doi, australianul Ashley Fisher, căruia Horia şi Robert i-au mulţumit şi în arenă, crede că următorul pas e cîştigarea unui turneu de Mare Şlem. "Mi-a plăcut că au luptat foarte bine. Un antrenor îşi doreşte întotdeauna să-şi vadă jucătorii dînd sută la sută pe teren, chiar dacă e o zi mai bună sau mai rea, chiar dacă ies sau nu învingători pînă la urmă. Ei au armele necesare pentru a se impune în turneele mari şi pe asta ne vom concentra în continuare". Este ceea ce îşi doresc şi Robert şi Horia. Prima tentativă: într-o lună de acum încolo, la Roland Garros.

"Ne cunoaştem mult mai bine acum. Ştim cînd să vorbim unul cu altul, cînd să ne lăsăm în pace. Devenim pe zi ce trece tot mai mult o echipă" (Horia Tecău)

"Îmi pare foarte bine că l-am ajutat pe Horia să cîştige acasă. Acum simte şi el ce am simţit eu cînd am învins la Bastad şi e ceva grozav" (Robert Lindstedt)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.