După ce a jucat în perioada 2008 - 2010 pentru formaţia din Brasov, Barbosa a ajuns în Spania unde a evoluat timp de doi ani pentru campioana Itxako Navarra.
Alături de gruparea iberică, Alexandrina Barbosa a jucat finala Ligii Campionilor în sezonul trecut. În ediţia 2011/2012, handbalista s-a clasat pe locul patru în topul marcatoarelor competiţiei, cu 78 de goluri, iar anul trecut a încheiat pe locul 5, cu 84 de goluri.
”Sînt foarte bucuroasă că ma întorc în România. Cu atît mai mult cu cît revenirea mea se face la un club ca Oltchim, important şi foarte serios în Europa. Am avut mai multe oferte primite de la diferite cluburi de top, dar am ales Oltchim pentru că proiectul oferit şi explicat mi-a plăcut cel mai mult. Cunosc jucătoarele din România în marea lor majoritate, dar ca prietenă apropiată pot spune ca îmi este Oana Chirilă”, a declarat handbalista care a semnat un contract pe un an, cu posibilitate de prelungire.
”La Oltchim voi avea aceeaşi dorinţă ca şi clubul: să cîştigam Liga Campionilor. Cred că prin muncă, răbdare şi mult efort, Oltchim îşi va realiza dorinţa deoarece are potenţial şi valorile necesare”, a adăugat Barbosa.
”Am un mesaj pentru suporterii români: de cîte ori am jucat la Rîmnicu Vîlcea, am văzut cît sînt de pasionaţi pentru handbal, cît lobby fac pentru acest sport şi cît sînt de ataşaţi de echipa Oltchim. Îi rog şi le urez să rămînă alături de noi, să susţină în continuare echipa şi jucatoarele, iar eu le promit că nu îi vom dezamăgi şi o să le umplem inimile de bucurie”, a spus Barbosa.
Oltchim Rîmnicu Vîlcea a făcut un nou transfer de excepţie, reuşind să o aducă la echipă pe Alexandrina Barbosa, fost jucătoare de la Braşov şi de la Itxako.
{{text}}