Galeria Stelei a luat o decizie finală în această dimineaţă. Liderii suporterilor roş-albaştri spun că "pretenţiile exagerate ale celor de la Rapid i-au determinat să nu se prezinte la meciul din această seară".
UPDATE 13:30 » Preşedintele FC Rapid, Constantin Zotta, a declarat, duminică, că suporterii echipei Steaua nu vor primi nici un bilet pentru partida din această seară dintre cele două formaţii, deoarece a fost depăşit termenul limită de ridicare a tichetelor.
"În şedinţa tehnică de organizare a meciului cu Steaua, desfăşurată vineri, împreună cu jandarmeria, observatorul meciului, clubul nostru şi clubul Steaua, s-a stabilit ca galeriei oaspete să-i revină 406 bilete şi un termen limită pentru ridicarea acestora. Acest termen era ora 12.00 în ziua de duminică. Pînă la această oră, 12.45, nici reprezentanţii clubului Steaua şi nici vreun reprezentant al Ligii Suporterilor Stelişti nu a venit să ridice biletele şi nici nu a solicitat telefonic sau într-un alt mod prelungirea termenului stabilit în şedinţa de vineri. În aceste condiţii, împreună cu observatorul partidei, s-a stabilit că suporterii stelişti nu vor primi nici un bilet pentru partida din această seară. În primul rînd pentru că s-a depăşit termenul limită şi în al doilea rînd deoarece nu mai este timp pentru luarea măsurilor de securitate pentru buna desfăşurare a întîlnirii", a spus Zotta.
În urmă cu puţin timp mai mulţi membri ai peluzei Stelei s-au întîlnit pentru a luat o decizie finală cu privire la derby-ul din această seară. Aceştia au hotărît să nu facă deplasarea în Giuleşti la meciul care va începe la 21:30, în direct la Digi Sport 1.
Motivele care au dus la această decizie sînt legate de numărul de bilete pe care aceştia urmau să îl primească de la giuleşteni, dar şi de faptul că liderii peluzei Rapidului le-au cerut steliştilor să nu se prezinte la meci cu bannere, steaguri şi tobe. "E aberant ce ne cer rapidiştii. Mi se pare inadmisibil ca atunci cînd te consideri ultras să faci tot posibilul ca rivalul tău să nu fie prezent pe stadion. Mai mult, pui condiţii imposibile şi apoi declari peste tot că steliştii nu au avut curaj să vină la tine", a declarat un membru al galeriei Stelei.
{{text}}