Giuleştenii au ţinut mai mult balonul în prima parte a jocului, dar n-au reuşit să-şi creeze nici o ocazia. Steaua a început cu un presing agresiv, dar cu multe pase greşite. Chiar şi aşa, în minutul 29 Tănase a reuşit să deschidă scorul. Mijlocaşul "roş-albaştrilor" a profitat de respingerea greşită a lui Marcos Antonio şi l-a învins pe Dani Coman cu un şut pe jos.
Imaginea meciului: "Alo, ordonaţi" » Stoichiţă primea indicaţii prin telefon în timpul meciului
Rapidiştii au egalat aproape instantaneu, profitînd şi ei de o eroare în defensiva Stelei. Bourceanu a pierdut o minge în faţa propriului careu, Grigore a recuperat şi l-a executat pe Tănase cu un şut de la marginea careului. Steaua putea însă intra în avantaj la cabine dacă Mihai Costea reuşea să înscrie în minutul 39. Antonio a greşit din nou, degajînd un balon în Tatu, mingea a ricoşat la Costea, care s-a pierdut în faţa lui Coman.
Click aici pentru comentariul liveTEXT al partidei!
Repriza a doua a fost la fel de anostă ca prima doar că golurile au întîrziat să apară. Un egal care o urcă pe Rapid pe locul doi şi care o lasă pe Steaua pe locul 5, la cinci puncte de CFR Cluj.
Echipele de start
Rapid: D. Coman - Rui Duarte, M. Antonio, Burcă, Bozovici - N. Grigore, Alexa, Grigorie - Deac, Herea, Surdu
Antrenor: Răzvan Lucescu
Rezerve: Vîtcă, Ezequias, Al. Ioniţă, Pancu, M. Roman, Oros, Sburlea, Teixeira
Absenţi: Creţu, Pavlovici (suspendaţi), Glauber (accidentat)
Steaua: Tătăruşanu - Geraldo, Iliev, Chiricheş, Latovlevici - Chipciu, Bourceanu, Bicfalvi, Cr. Tănase - Tatu, M. Costea
Rezerve: Stanca, Martinovici, Gardoş, T. Bălan, Pîrvulescu, Rusescu, Fl. Costea
Absenţi: G. Matei, Prepeliţă, Machado (accidentaţi), Dănănae (nerefăcut)
Arbitru: Miroslav Zelinka. Asistenţi: Patrick Filipek şi Kristof Mencl (toţi din Cehia)
Rapid şi Steaua au remizat astăzi în Giuleşti, scor 1-1, după un meci slab, lipsit de ocazii.VEZI AICI GOLURILE
{{text}}