Liga 1

Greu pentru stelişti diseară! Cu arbitrul ceh cîştigă mai mult gazdele

Articol de Cătălin Popescu  —  Sunday, 29 April 2012

Gazdele au cîştigat 13 partide din cele 18 pe care arbitrul Miroslav Zelinka le-a condus la centru în acest sezon

La prima vedere, giuleştenii par avantajaţi de delegarea cehului Miroslav Zelinka (31 de ani). Acesta a condus în acest sezon 18 meciuri la centru, în 13 dintre ele s-au impus gazdele, trei au fost remize, iar oaspeţii au triumfat doar de două ori.

Un alt atu pentru elevii lui Răzvan Lucescu îl reprezintă faptul că arbitrul din Cehia nu este unul care să arunce uşor cu cartonaşele roşii! În 42 de partide, cîte a strîns în toată cariera, în Liga Gambrinus, a dictat doar 3 eliminări, cîte una pe sezon, iar în acesta a scos deja "roşul" din buzunar!

E "recidivist"!
Nu e prima oară în acest an cînd Zelinka e trimis să conducă la centru o partidă din alt campionat. La începutul lunii, slovacii le-au solicitat cehilor o brigadă de arbitri pentru meciul Zilina - Slovan Bratislava, iar la centru s-a aflat tot cel care va conduce şi derby-ul de diseară! Partida s-a încheiat cu victoria gazdelor: 3-0!

4,3 cartonaşe galbene pe meci e media lui Zelinka în ultimele 4 sezoane


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.