Sporturi   •   Handbal   •   OLTCHIM

Perla neagră » Oltchim a reuşit cel de-al treilea transfer: Alexandrina Barbosa

Barbosa a mai jucat în România timp de doi ani la Rulmentul

Articol de Marian Ursescu   —  luni, 30 aprilie 2012

Oltchim a reuşit transferul uneia dintre cele mai bune handbaliste din lume: Alexandrina Barbosa, care revine în România după ce a jucat la Braşov între 2008 şi 2010.

Campioana României, Oltchim Rm. Vîlcea, a reuşit încă un transfer de marcă. După vicecampioanele lumii, portarul Amandine Leynaud şi centrul Allison Pineau, din sezonul viitor va îmbrăca tricoul Oltchimului şi portugheza Alexandrina Barbosa, care ultima dată a evoluat în Spania, la Itxako Estella.

La 26 de ani, Barbosa este considerată una dintre cele mai bune handbaliste din lume. Pe semnătura sa s-au bătut mai multe echipe de top din Europa, dar a preferat Oltchimul. "După ce am decis să părăsesc Itxako, am fost căutată de mai multe formaţii. Am ales Oltchim pentru că mi-a plăcut proiectul, ştiu nivelul şi aspiraţiile de acolo. E o nouă provocare pentru mine şi sper să cîştig Liga Campionilor. Cred că prin muncă, răbdare şi mult efort, Oltchim îşi va realiza dorinţa deoarece are potenţial şi valorile necesare", a declarat Barbosa.

Doi ani la Braşov

Barbosa a jucat timp de două sezoane la Rulmentul Braşov, între 2008 şi 2010. A fost una dintre cele mai bune handbaliste, dar a plecat în momentul în care nu şi-a primit banii mai bine de şase luni! "Sandi, cum îi spuneam noi, e o fată extraordinară. O jucătoare excepţională, cu un suflet mare. În acelaşi timp este foarte modestă. Cred că este cel mai bun transfer al Oltchimului. Îşi dă sufletul pe teren şi nu-i place să piardă. M-am mirat cînd am văzut pentru că ştiu că era foarte reticentă să mai semneze în România după ce la Braşov nu şi-a primit banii", a declarat Cristina Niculae, fosta ei coechipieră de sub Tîmpa.



Miză: să joace pentru România

Alexandrina Barbosa nu a mai jucat de aproape trei ani pentru "naţionala" Portugaliei, o reprezentativă slabă, care nu prea contează în handbalul mondial. Interul stînga şi-a arătat disponibilitatea, cît a jucat la Itxako, să îmbrace tricoul "naţionalei" Spaniei. O dată cu venirea în România, conducătorii Federaţiei Române de Handbal ar putea încerca să o convingă să joace pentru România! Nici acordarea cetăţeniei române nu ar fi un lucru prea greu, mai ales că handbalista de culoare ştie să vorbească româneşte din perioada cît a evoluat la Braşov!


"Sînt foarte bucuroasă că mă întorc în România. Cunosc jucătoarele, ştiu nivelul şi sînt foarte nerăbdătoare să îmbrac tricoul Oltchimului" (Alexandrina Barbosa)

200.000 de euro pe an era contractul portughezei la Rulmentul. La Oltchim va primi însă 10.000 de euro pe lună

162 de goluri a marcat pentru Itxako în ultimele două sezoane de Liga Campionilor Alexandrina Barbosa, o medie de aproape 6 goluri pe meci

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.