Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID - STEAUA 1-1

Răzbunarea rapidistelor! Fanele giuleştenilor au afişat cel mai tare banner împotriva lui Dragomir

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 30 aprilie 2012

Susţinătoarele alb-vişiniilor nu l-au uitat pe Mitică Dragomir şi au afişat un banner pe care scria "Mitică e de vină!"



Inventivitatea este la ea acasă în Giuleşti, iar partea feminină a galeriei Rapidului nu putea rămîne fără replică după ce şeful Ligii le-a numit "căzături", în urma meciului din Giuleşti, contra Vasluiului.

La acea partidă, fetele au afişat mesajul "Mitică să ne pupi la p******ă", iar mesajul liderului de la LPF a fost dur: "Cele care au scris aşa ceva sînt nişte căzături! Dar ce pretenţii să mai ai, atîta timp cât există nişte derbedei care îşi învaţă nevestele sau fetele să-şi arate păsărica? Ce zic copiii cînd citesc un aşa mesaj: «Mamă, arată-mi păsărica»"



Rapidistele au stat la pîndă şi au replicat chiar la derby-ul cu Steaua. Acestea au afişat un porc îmbrăcat în costum, pe a cărui cravată era inscripţionat LPF, iar de jur-împrejurul animalului stătea scris "Mitică e de vină!".



Citeşte cronica meciului:  Rapid - Steaua 1-1 nu ajută pe nimeni » Războiul de 4 minute (VIDEO)



Fetele s-au inspirat dintr-o sintagmă foarte folosită pe Facebook şi care se referă la hip-hoperul român Deliric. Fraza originală era "Deliric e de vină", iar fanii o folosesc de fiecare dată cînd ceva marcant se petrece, învinuindu-l, în sens pozitiv, pe artist. Mesajul fetelor din tribună nu a avut atîta curtoazie.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.