"Dacă facem o comparaţie, pot să spun că noi avem cel puţin cinci arbitri precum cel de aseară, dar sub 25 de ani. Atîta poate Miroslav Zelinka, nu ştiu de ce căutăm alte explicaţii.
Ăsta este nivelul în Europa, numai noi credem că străinii sînt mult mai buni decît ce avem noi. Dar uite că nu e aşa", a explicat Ion Crăciunescu.
"Ne-am vîndut marilor puteri" :X
Crăciunescu a refuzat să comenteze faza la care Rapid a cerut penalty: "Chiar nu vreau să intru în detalii legat de greşelile de aseară, pentru că dacă intrăm... Nu vreau să îi dau nici măcar o notă. Eu tot timpul am spus să se compare arbitrajele românilor cu cele ale străinilor.
Păi Dima, după meciul de la Vaslui, ce linşaj mediatic, ce furtună, ce probleme a fost nevoit să îndure. Iar Dima se poate compara cu arbitrul de aseară. Dar n-am văzut aceeaşi reacţie. Aşa suntem noi, românii, mereu ne-am vîndut marilor puteri. Ori sîntem slugarnici, ori suntem supuşi, ori ni se pare că străinii sînt superiori. Şi nu este aşa", a adăugat Crăciunescu.
Sursă: Mediafax
Preşedintele CCA, Ion Crăciunescu, spune că are în lot cel puţin cinci arbitri sub 25 de ani de valoare egală cu a centralului ceh Miroslav Zelinka, delegat la partida Rapid - Steaua, scor 1-1.
{{text}}