Fotbal   •   Liga 1   •   CEAHLĂUL

S-a subţiat blatul ;) "Pinalty" bate în retragere după ce şi-a acuzat jucătorii că au trîntit meciul cu CFR

Faza din care Camora a marcat lejer pentru 2-0 // Foto: Mediafax

Articol de Alin Ghiciulescu   —  marţi, 01 mai 2012

Ştefan a spus ieri că a fost interpretat greşit atunci cînd i-a acuzat pe unii dintre jucători de noncombat la partida cu CFR. Totuşi, fotbaliştii se bănuiesc între ei, străinii Jovici şi Monroy fiind cei mai suspectaţi.

Duminică, la sport.ro, Gheorghe Ştefan, vedea mai mulţi fotbalişti proprii care ar fi fost blat în Ceahlăul - CFR 0-2: "Sînt extrem de dezamăgit de unii jucători, pe care n-o să-i mai vedeţi din toamnă la echipă!".

Ieri, la solicitarea Gazetei de a detalia subiectul, acelaşi "Pinalti" a dat-o la întors: "Aţi înţeles voi, ziariştii, greşit, d-aia e bine să nu mai dau declaraţii! N-am acuzat pe nimeni, unii joacă mai bine, alţii mai rău, că aşa-i la fotbal. Cum pot să dau verdicte dacă n-am nici o dovadă?! N-am acuzat pe nimeni de nimic, n-o fac nici acum".

Elevii lui Enache însă se bănuiesc între ei: "Românii n-aveau de cine să fie contactaţi, nici n-au impresari, sînt jucători aduşi de la ligile a doua şi a treia. Săgeţile sînt aţintite spre străini, ei au agenţi. Jovici şi Monroy, de exemplu, au jucat slab, însă nu poţi să dai cu piatra în ei".


"Încep şi eu să cred că există o mafie a pariurilor, a impresarilor din fotbal! Şi mie mi s-a propus să trîntesc anumite jocuri din Intertoto" (Gheorghe Ştefan, duminică la prînz)

"Hai, mă, nu mai interpretaţi voi cum vă convine ceea ce spun!" (Gheorghe Ştefan, luni după-amiaza)

ALTE ŞTIRI DIN LIGA 1:

Decimaţi în Gruia


FC Braşov. Ionuţ Badea nu se poate baza pe 5 jucători de bază la meciul din această seară de la Cluj, cu CFR, dar spune că braşovenii pot obţine un punct: "Întîlnim o echipă extrem de puternică, însă avem moralul ridicat după victoria cu Dinamo. Clujenii sînt favoriţi pe hîrtie, dar cu ambiţie şi cu o organizare bună putem să facem măcar un egal. Din păcate, avem mulţi absenţi, sîntem decimaţi". Bruno Madeira, Buga (foto), Enceanu şi Distefano sînt accidentaţi, iar Mateiu e suspendat.



"Sîntem penibili"

Oţelul. Directorul general Marius Stan nu mai speră la nimic în acest final de sezon şi crede că gălăţenii trebuie să se regrupeze pentru campionatul următor: "Noi acum sîntem ca un boxer, aşteptăm ultimul gong. Sîntem aproape penibili, nu putem mai mult acum, locul 6 e maximum". Şi Dorinel Munteanu a fost extrem de supărat după remiza de pe teren propriu în faţa lui Tg. Mureş: "Văd că doar ne facem de rîs în ultimele meciuri. Trebuie să ne redresăm urgent".



INBOX:

Ceahlăul. Mijlocaşul Lucas Garcia a revenit în ţară după tratamentul la Bologna, iar într-o lună va începe alergările uşoare. Oficialii moldovenilor preconizează că argentinianul, care a suferit în februarie o fractură de peroneu, va putea evolua din nou în meciuri oficiale abia din viitorul sezon.

Sportul. Valentin Lazăr va reveni după etapa de suspendare cauzată de primirea celui de-al 4-lea cartonaş galben al sezonului, iar Daniel Isăilă îl va folosi azi, contra Pandurilor, din primul minut pe banda dreaptă a "studenţilor".

FC Vaslui. Portarul Cerniauskas s-a recuperat după accidentarea suferită în pauza de iarnă şi a început antrenamentele normale alături de ceilalţi colegi. Balaur, Zmeu şi Annang sînt însă în continuare accidentaţi.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.