Campionate

Alarmă şi la ei! Spaniolii se tem că mai multe meciuri pot fi aranjate

Finalul din La Liga ar putea să nu se joace doar pe gazon

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Tuesday, 01 May 2012

Suspiciunile de blat nu există doar în Liga 1. Aceeaşi situaţie se regăseşte în Spania. Nu atît la vîrf, unde titlul este ca şi decis în favoarea Realului, cît în zona retrogradării, unde 5 echipe (Rayo, Granada, Villarreal, Gijon, Zaragoza) încearcă să se salveze, Santander fiind deja picată în Segunda.

Conştienţi de iminenţa apariţiei aranjamentelor, oficialii Ligii Profesioniste au atenţionat cluburile să nu se amestece în treburi necurate, altfel vor avea de suferit: ”LFP este foarte decisă să lupte contra fraudei şi va utiliza toate mecanismele disponibile pentru a o evita, în special Codul Penal, care prevede sancţiuni aspre pentru delictul de fraudă sportivă”.

LFP a sesizat şi autorităţile, deoarece nu are capacitatea de a face investigaţii. În schimb, ”dorim să construim rapid o reţea de control a cluburilor, care să includă şi mişcările economice ale acestora”.

Există deja un punct de pornire. Se bănuieşte că meciul dintre Espanyol şi Gijon, disputat sîmbăta trecută, a fost aranjat să se termine 0-3 ca oaspeţii să fie ajutaţi să se salveze de la retrogradare. Nu ar fi fost o înţelegere între cluburi, ci între fotbalişt exclusă nici varianta ca ei să fi jucat şi la pariuri.

 

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.