Tenis

”Victorie de senzaţie” pentru Hănescu :D » Românul a avut un meci dificil cu locul 671 ATP

Victor Hănescu

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 01 mai 2012

Victor Hănescu, locul 104 ATP, l-a învins, marţi, cu scorul de 6-2, 5-7, 6-3, după mai bine de două ore de joc, pe spaniolul Carlos Gomez-Herrera, locul 671 ATP, jucător venit din calificări, în turul întîi al turneului ATP de la Belgrad, turneu cu premii de 418.700 de euro.

Carlos Gomez-Herrera a împlinit luni 22 de ani şi cea mai bună clasare a carierei sale a fost locul 552 ATP, în 9 mai 2011. La Belgrad, el a fost prezent în premieră pe tabloul principal al unui turneu ATP.

Românul s-a chinut pe parcursul celor trei seturi, fiind incomodat de jocul foarte agresiv practicat de iberic, avînd un procentaj de doar 38% de puncte cîştigătoare la primul serviciu.

Prin calificarea în turul doi, Hănescu şi-a asigurat un cec în valoare de 6.345 de euro şi 20 de puncte ATP.

Viitorul său adversar va fi stabilit în urma meciului dintre cehul Lukas Rosol, locul 79 ATP, şi polonezul Lukas Kubot, locul 50 ATP şi cap de serie numărul 5.  (sursa: mediafax)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.