Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA - PETROLUL, ASTĂZI, ORA 19.30, ÎN DIRECT PE DOLCE SPORT ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Gigi e specialistul de la tv :) Încă o explicaţie penibilă a telefonului primit de Stoichiţă în Giuleşti

Becali a recunoscut că el l-a sunat pe Stoichiţă şi a adăugat că o va face mereu, cîtă vreme nici un regulament nu-i interzice acest lucru

Articol de Marian Brăilescu   —  joi, 03 mai 2012

Mihai Stoica e de acord ca patronul să telefoneze pe bancă în timpul meciurilor pentru că el vede mai bine meciul din tribună.

Oficialii Stelei continuă să se facă de rîs atunci cînd oferă explicaţii despre momentul petrecut în minutul 56 al derby-ului de duminică din Giuleşti.

Atunci, camerele DigiSport l-au surprins pe Mihai Stoichiţă vorbind la telefonul mobil cu Gigi Becali. Mihai Stoica a recunoscut imediat după meci că finanţatorul a discutat cu tehnicianul stelist, în timp ce "Lippi" a mărturisit întîi că a avut o problemă personală, apoi că s-a consultat cu unul dintre specialiştii care-l ajută să desluşească jocul din înaltul tribunei.

Ieri, la DolceSport, MM a dezvăluit că poartă discuţii dese cu Gigi Becali, chiar şi în pauza partidelor. "Eu vorbesc mereu cu Gigi. Şi înainte de meci, şi la pauză, dar şi la final. Nu era telefonul meu cel pe care a vorbit Mihai, eu nu am telefonul cu mine pe bancă. Dar nu mi se pare o enormitate acest lucru. Toate formaţiile la care am fost eu au apelat la tactica de a avea un om în tribune şi a comunica în timpul jocului cu el!", a declarat managerul din Ghencea.


La partida din Grant, încheiată 1-1, Becali nu a fost prezent, el urmărind partida din faţa televizorului, de unde a şi dictat schimbările în formula de joc a roş-albaştrilor.

Stan "ucisese" mesagerul

Cel pe care Gigi Becali l-a sunat la meciul cu Rapid e chiar nepotul său, Marius Ianuli. "Mache" e omul de legătură dintre lojă şi banca de rezerve, el fiind folosit în transmiterea indicaţiilor în mandatele mai multor antrenori care au trecut prin Ghencea.

În iarnă, Ilie Stan hotărîse ca Ianuli să nu mai stea pe banca de rezerve, tocmai pentru a nu mai primi telefoane de la lojă. "I-am făcut toate poftele lui Ilie Stan, l-am dat afară şi pe «Mache», care-i nepotul meu, de plîngeau mătuşile pe la mine pe la uşă!", a povestit Gigi în momentul în care s-a despărţit de Stan.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.