Fotbal   •   Liga 1   •   ASTRA - RAPID 0-1

VIDEO Scurt şi simplu » Rapid s-a impus la limită în meciul cu Astra şi rămîne în cărţi pentru titlu

+1 Foto
Nicolae Grigore a fost mai important decît adversarul lui direct, japonezul Takayuki

Articol de Marius Mărgărit   —  joi, 03 mai 2012

În faţa unei Astre care n-a tras nici un şut pe poartă tot meciul, Rapidului i-a fost de ajuns execuţia de generic a lui Grigore pentru încă trei puncte.

A fost iureş mare înainte de acest Astra-Rapid. Ca de obicei, la televizor, unde Gigi Becali anunţa capitularea prietenească a ploieştenilor şi o victorie simplă a Rapidului. Pentru că pe teren, fotbalul a lipsit destul de mult din peisaj.

Mai multe fotografii de la meci AICI!

Doar două ocazii ale lui Surdu

Începe meciul. Ploieştenii stau sus în terenul Rapidului. Fără alternative, la construcţia forţată a giuleştenilor trec Marcos Antonio sau Oros. Ce să iasă de aici? Normal, nimic. Nici Astra nu stă mai bine. Atacă mai mult cu pase înapoi, Silviu Lung junior primeşte mai multe pase decît unicul vîrf, Fatai.


Băjenaru pare singurul care se agită să lege jocul, Spadacio e al naibii de discret şi risipitor cu pasele în adîncime. Doar în tribună e meci mare, galeria Rapidului cîntă ca la derby. Deac alunecă din 3 în 3 minute, de parcă şi-a pus "patinele" greşite.

După o jumătate de oră de fotbal de nota 2,5 (cotă super pentru pariori!), Surdu (32) îl pune din fentă în ippon pe Bărboianu, dar trage slab, din colţul careului. Rapidul dă senzaţia că presează, Grigorie (34) bate un corner direct sub bară, dar Silviu Lung e acolo.

Altă şarjă, Găman e dat uşor într-o parte de Herea, dar tot Surdu (39) exersează voleul în reclame. La poarta cealaltă, mai nimic, cu excepţia unui şut în nori al lui De Amorim (43). Coman e doar un alt spectator. Pauză: 0-0. Adică nimic la nimic.

Grigore a făcut linişte

Rapid începe tare. Deac nu mai alunecă. Şi Grigore (51) o pune pe tun fără somaţie, iar mingea scutură plasa. E 0-1. Scorul perfect pentru Rapid, care ştie să ţină de scor, mai ales că Astra e amorţită rău. Răzvan îl întărîtă pe Pancu, care îi ia locul lui Surdu.


Şi totuşi, ploieştenii au cîteva minute de forcing spre careul lui Coman. Dar numai pînă acolo. Rapidul se blochează perfect, iar astralii se sting la fel de repede. Spadacio auncă ultimele centrări-iluzii ori direct afară, ori ca să simtă şi Coman că joacă. Rednic mută fără zvîc: Tigănaşu fundaş stînga şi Morais mai sus, la închidere. Nici un efect.

Giuleştina cîntă. Iar Fatai (72)  trage primul şut pe poartă, dintr-o minge de arbitru! A fost şi singurul! Pînă la urmă iese Morais şi intră Laionel (74). Are freza lui Neymar. Numai freza. În rest, mai nimic, la fel ca toată Astra aseară. Şi rămîne aşa. Cum prezisese Gigi Becali.

"Dintre candidate, aceea care va avea mai puţine absenţe pe final de sezon va cîştiga titlul, fiindcă nici una nu e atît de tare încît să-şi permită să înlocuiască titulari" (Daniel Pancu, atacant Rapid)

"Am evoluat la maximum 50 la sută din ce putem juca. A fost inexplicabil! Nu-mi dau seama ce s-a întîmplat" (Mihai Teja, secund Astra)

"Nu ne putem gîndi la titlu! N-avem cum, dacă Hadnagy plonjează în propriul careu, ca să facă penalty pentru CFR Cluj!" (Constantin Zotta, preşedinte Rapid)

ALTE ŞTIRI DE LA MECI:

Au speriat spectatorii

Conducerea Astrei a lăsat tribunele goale, din cauza preţului mare al biletelor. 40 de lei a costat un tichet pentru meciul cu Rapid. În jur de o mie de oameni au asistat la partidă, dintre care jumătate au fost ploieşteni şi jumătate giuleşteni. Strategia a urmărit mai ales să-i îndepărteze pe fanii din Bucureşti şi e o tactică pe care Dinu Gheorghe a mai folosit-o şi în perioada în care a condus Braşovul.



Patru rapidişti suspendaţi!

Rapid a luat punctele, dar s-a ales cu probleme pentru meciul cu Tîrgu-Mureş, din runda următoare. Pavlovici, Nicolae Grigore, Grigorie şi Mihai Roman au luat cîte un cartonaş galben şi au devenit suspendaţi. Ei vor sta duminică, în jocul cu ardelenii. Dar revin după suspendări Dan Alexa şi Filipe Teixeira.



Giuleştenii tot nu-l suportă pe Rednic!

Mircea Rednic nu s-a împăcat cu suporterii Rapidului, chiar dacă el aşa a crezut. "Le-am cerut scuze pentru unele declaraţii pe care le-am făcut şi problemele s-au rezolvat", a afirmat antrenorul înaintea meciului de aseară. Dar galeria giuleştenilor l-a înjurat de cîteva ori pe parcursul partidei. Rednic a antrenat ultima oară Rapidul în 2009 şi a plecat în urma unui conflict cu fanii şi a episodului "Bricheta", derby-ul cu Steaua pierdut la "masa verde".

Îl contrazice Duarte

Dacă Lucescu insistă să susţină că echipa lui n-are şanse să fie campioană oricît de aproape s-ar afla de lider, jucătorii sînt mai entuziaşti. "Chiar dacă ne despart trei puncte de CFR, dacă noi cîştigăm aceste cinci meciuri care ne-au mai rămas, vom fi campioni! Sîntem aproape de titlu în acest moment", e convins Rui Duarte.

Inbox

- Rednic s-a supărat şi n-a venit la conferinţa de presă, la care a participat secundul lui, ex-stelistul Mihai Teja.

- Dani Coman a glumit pe seama lui Grigore: "L-am luat cu mine în cameră, d-aia a început să dea goluri".

- Daniel Pancu a anunţat aseară că n-are de gînd să se retragă: "Voi mai juca încă un sezon cel puţin". La Rapid îi expiră contractul, dar face haz de necaz: "Ştiţi, doar, că eu am contract în alb".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.