Altele

S-au stabilit semifinalele la Crucible! O'Sullivan, misiune grea. Cine se califică?

Ronnie O'Sullivan (foto: guardian.co.uk)

Articol de Mitică Docan  —  joi, 03 mai 2012

S-au stabilit semifinalele la Campionatul Mondial de Snooker, iar cele două meciuri propuse pentru a stabili oamenii care dispută trofeul sînt foarte interesante. Ca de obicei, odată ajuns în această fază a competiţiei, Ronnie O'Sullivan este favoritul principal. Dar are de trecut de unul dintre cei mai în formă jucători de la Sheffield

» Stephen Maguire vs Ali Carter. Stephen Maguire nu a avut scrupule în a-şi zdrobi idolul din copilărie, punînd capăt carierei marelui Stephen Hendry, într-un sfert de final sfîrşit cumplit pentru veteranul scoţian, scor 13-2. Relaxat şi foarte cursiv în evoluţie, Maguire arată la nivel maxim, iar "dacă mă păstrez la nivelul actual, e nevoie de cineva care joacă snooker foarte bine ca să fiu învins". E acel om Ali Carter? "Căpitanul" a venit la Sheffield în extremis, după ce o boală intestinală l-a făcut să se gîndească bine dacă nu îşi ia pauză de un an. Totuşi, viictoriile au început să curgă, cea mai controversată fiind cea împotriva lui Judd Trump, în joc decisiv, după care o mini-sperietură, aseară, împotriva galezului cu nume de cowboy, Jamie Jones. Carter şi-a asigurat distanţa de un singur frame pentru finală, la 12-9, dar a suportat tortura psihică a două jocuri pierdute, înainte să închidă meciul la 13-11. Un meci de cinci stele.

» Ronnie O'Sullivan vs Matthew Stevens. "Racheta" a jucat deja o finală ]n sferturi. Englezul în vîrstă de 36 de ani a jucat un meci infernal împotriva lui Neil Robertson, australianul cu înfăţişare şi inocenţă a la Marylin Monroe. Campion în 2001, 2004 şi 2008, Ronnie a pierdut prima sesiune a meciului cu 5-3, a întors pînă la 9-5, a intrat în a treia sesiune la 9-7 şi a pus capăt meciului cu 13-10. "Jocul meu este agresiv şi nu mă deranjează să las şanse celorlalţi, atîta timp cît am ritm în introducerea bilelor". De data aceasta, pe scaunul de lîngă va fi galezul Matthew Stevens, dublu vicecampion mondial, care a predat o lecţie de snooker conaţionalului său Ryan Day. După o primă sesiune în care a pierdut cu 5-3, Stevens şi-a adus aminte de vremurile bune ale carierei şi a cîştigat 10 jocuri consecutive.

Rămîne de văzut vine va fi în finală. Meciurile sînt pe Eurosport.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.