Liga 1

Sancţiune înjumătăţită pentru giuleşteni » O singură etapă cu porţile închise

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 03 mai 2012

Comisia de Recurs a decis, în şedinţa de joi, reducerea sancţiunii dictate de Comisia de Disciplină împotriva Rapid de la disputarea a două etape cu porţile închise şi 40.000 de lei penalitate financiară la o singură etapă şi 20.000 de lei.


Rapid fusese sancţionat, a începutul acestei săptămîni, cu disputarea a două etape cu porţile închise şi 40.000 de lei penalitate financiară de Comisia de Disciplină a LPF ca urmare a incidentelor provocate de propriii suporteri la meciul cu Steaua.

Gruparea giuleşteană fusese încadrată la articolul 83.2 literele b, c şi d, pentru introducerea, aprinderea şi aruncarea în teren de artificii şi torţe.

"În baza art.83.2, lit.b se sancţionează clubul Rapid cu măsura programării unui joc fără spectatori şi o penalitate de 20.000 lei; În baza art.83.2., lit.c, coroborat cu art.54.6 se sancţionează clubul Rapid cu o penalitate de 10.000 lei; În baza art.83.2, lit.d se sancţioneaza clubul Rapid cu măsura programării a 2 jocuri fără spectatori şi o penalitate de 40.000 lei. În baza art.45.1 din RD, coroborat cu art.82.1 se contopesc sancţiunile aplicate mai sus, în sensul că Rapid urmează să execute sancţiunea cea mai aspră, respectiv măsura programării a 2 jocuri fără spectatori şi o penalitate sportivă de 40.000 lei. Cu recurs", se arăta în comunicatul de marţi al LPF.

Fanii rapidişti au aprins mai multe artificii şi făclii în prima repriză, acestea provocând un mic incendiu la peluza a II-a, stins repede de un pompier.

Sursă: Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.