Azi, în Gazetă, am inaugurat o zona a relaxării, adică o pagină în care să rîdem pe bune.
Şi fiindcă tot azi, în Groapă, se joacă un meci extrem de important pentru lupta la titlu, Gabriel Berceanu şi Daniel Şendre v-au sugerat cîteva ponturi pe care să pariaţi, în cazul în care nu v-aţi hotărît ce să luaţi pe bilete. ;)
PARIURI NEBUNE LA DINAMO - CFR
# “Centralul” se consultă cu Iuliu Mureşan înainte să dea penalty la Moţi
cota 2,5
# Logodnica lui Arpad Paszkany e mai elegantă decît Dragoş Săvulescu
cota 4200
# Arbitrul e lovit în cap cu Enciclopedia Britanică
cota 2200
# Cîinii de pe steagul lui Dinamo încep să latre la Nicolae Badea
cota 7,5
# Galeriei CFR-ului i se blochează CD-ul în prima repriză
cota 5,2
Restul pariurilor sînt şi mai nebune, cu cote absolut fabuloase!
Tot azi, în pagina de umor, v-am dezvăluit:
-> Cu ce a fost prins Luţu în sacoşă şi ce a fost obligat să facă la poliţie, astfel încît a ieşit de acolo terminat, exclamînd: "Să moară mama, a fost groaznic" :)
-> Cum a fost Rapidul la un pas să-l bage în spital pe George Copos
-> Asemănări izbitoare şi 100% autentice între cel care face echipa la Steaua şi cel care o face la Real Madrid. Aici îţi spunem doar una, pe care sigur o ştii, dar la care punem pariu că nu te-ai gîndit serios: "Nici Becali, nici Mourinho nu participă la conferinţele de presă, ambii trimiţîndu-şi secunzii. Jose pe Karanka, Gigi pe Stoichiţă."
Aşadar, nu uita, sîmbăta viitoare, iei Gazeta de la chioşc şi rîzi de leşini! :)
P.S. Dacă ştii şi tu ponturi nebune pe care să pariem diseară la Dinamo - CFR, zi-ne şi nouă!
{{text}}