Dario Bonetti a intrat la pauză în vestiar şi şi-a suspectat elevii că vor să-i dea meciul lui Andone. Fotbaliştii nu mai vor să lucreze cu el.
Aventura dintre Dario Bonetti şi Dinamo poate lua sfîrşit din cauza a ceea ce s-a întîmplat în perioada dintre partida cu Universitatea Cluj (2-2) şi meciul de aseară cu CFR Cluj. Italianul şi-a bănuit în permanenţă jucătorii că vînd meciurile! Cum s-au derulat evenimentele?
1. Imediat după partida cu Universitatea Cluj, Cosmin Moţi şi Adrian Scarlatache, care au luat cîte un "galben" şi au fost suspendaţi cu CFR pentru cumul de cartonaşte, au fost acuzaţi de Bonetti că au făcut-o intenţionat pentru a nu juca împotriva lui Ioan Andone!
2. La fiecare antrenament din zilele premergătoare meciului cu CFR, Bonetti a fost suspicios, bănuind că unii dintre jucători nu-şi vor apăra corect şansele. A rotit tot lotul, a adus mulţi fotbalişti de la echipa secundă şi a făcut diverse schimbări. "A vrut să-i ameţească şi a anunţat primul «11» abia în ziua partidei, întrucît îi era frică să nu-i transmită cineva echipa lui Andone", explică jucătorii.
3. Auzind că Bălgrădean este "copilul de suflet" al lui Andone, Dario Bonetti a luat decizia, în ziua partidei, de a-l titulariza pe Kristijan Naumovski, fără vreun minut în Liga 1 în acest sezon. La pauza partidei cu CFR, italianul a intrat în vestiar şi a strigat din nou către jucători că nu vor să joace. L-a bănuit şi pe Ionel Dănciulescu de noncombat, aşa că l-a schimbat cu Ţucudean.
Dezamăgiţi de Bonetti, jucătorii au discutat la finalul partidei şi au hotărît să facă totul public. Primul a ieşit Luchin, la DigiSport: "E frustrant şi enervant să apleci capul şi să fii umilit de-a dreptul. Cel mai dureros este că după meciul cu Universitatea Cluj au apărut acuzaţii de blat din interior.
La pauza partidei cu CFR, în loc să fim încurajaţi, s-a întîmplat din nou să ni se spună din interior că unii jucători au o relaţie de prietenie cu Andone".
Bonetti out, vine "Săpăligă"
Jucătorii au transmis clar conducerii azi-noapte că nu mai doresc să lucreze în continuare cu Dario Bonetti. Chiar dacă şefii nu sînt adepţii schimbării antrenorului în acest moment, surse autorizate susţin că italianul va fi demis la presiunea fotbaliştilor, în locul acestuia, pentru ultimele meciuri ale sezonului, urmînd să fie numit Ion Marin, "principalul" echipei secunde. "Nu mai există cale de împăcare, ori noi, ori Bonetti!", au spus jucătorii aseară.
Reacţia lui Dănciulescu: "Bonetti ne-a acuzat toată săptămîna"
"Sînt dezamăgit de cum au jucat băieţii în prima repriză. Am pierdut pentru că nu avem concentrare, asta s-a întîmplat şi cu Universitatea Cluj. Din păcate, nu mai pot intra eu să joc!" (Dario Bonetti, antrenor Dinamo)
"Consider că trebuie o reconstrucţie la echipă, dar clubul trebuie să se gîndească la asta, nu eu! Eu îmi fac temele şi încerc să-mi fac treaba cu jucătorii pe care îi am" (Dario Bonetti, antrenor Dinamo)
"Din iarnă am simţit că nu mai putem lua titlul pentru că nu avem nici un sprijin din nici o parte. Noi sîntem principalii vinovaţi, dar nici nu am avut parte de susţinere" (Srgian Luchin, fundaş Dinamo)
"Jocul nostru nu ne permite să sperăm la titlu, avem oscilaţii foarte mari de formă în joc. CFR nu cred că merită să cîştige, Vasluiul şi Rapidul au loturi mult mai bune şi un joc mai plăcut" (Srgian Luchin, fundaş Dinamo)
{{text}}