Ibericul Deltei Tulcea, Alfonso Delgado, este încîntat de finala Atletico - Bilbao. Mijlocaşul de 26 de ani va fi suporterul madrilenilor şi e convins că toţi conaţionalii săi care vor veni la Bucureşti se vor simţi perfect.
- Hola, Alfonso. Te gîndeai că finala de la Bucureşti va fi între două echipe din Spania?
- Sincer, nici nu mi-a trecut prin cap. Dar mă bucur mult că două formaţii din ţara mea se vor lupta pentru un trofeu important chiar în România, unde joc eu.
- Cu cine vei ţine?
- Cu Atletico Madrid! Eu sînt fan al Realului, dar miercuri seară voi face o excepţie şi voi susţine rivala din oraş, îmi doresc foarte mult să ia trofeul. Atleti e mai puternică, are experienţa unei finale de Europa League, abia ce a cîştigat-o acum doi ani, şi asta reprezintă un avantaj, dar în astfel de meciuri nebune nu poţi să ştii niciodată, iar Bilbao are un grup foarte valoros.
- Ce jucători crezi că pot face diferenţa?
- De la Atleti, Adrian şi Falcao sînt jucători de mare calitate, au toate caracteristicile pentru a decide o astfel de finală. Mai ales că Falcao a înscris atîtea goluri sezonul trecut în Europa, dar şi anul acesta la Atletico. E în mare formă. De la Bilbao, Llorente mi se pare cel mai periculos.
- Această finală e un eveniment important pentru Spania?
- Sigur, noi sîntem obişnuiţi în ultimii ani să cîştigăm tot, să facem legea în fotbal, aşa că orice eveniment care ne poate aduce un nou trofeu este tratat cu maximă seriozitate şi importanţă. Va fi un meci reuşit. Am fost şi am văzut stadionul, arată excelent, iar atmosfera va fi la înălţime.
- Tu vei asista la finală? Ce sfaturi le dai spaniolilor care vin la Bucureşti?
- Eu îmi doresc mult să merg, e o ocazie unică, dar am antrenament şi nu ştiu dacă voi putea. Fanilor care vor veni în România le spun că se vor simţi excelent, e o ţară frumoasă, cu oameni calzi. Să se bucure de perioada petrecută aici!
10 goluri a marcat Falcao în acest sezon de Europa League, fiind cel mai prolific jucător al competiţiei (stagiunea precedentă, 17 reuşite pentru Porto)
Carte de vizită - Alfonso Delgado
- 26 de ani, mijlocaş
- Născut la Tenerife, Spania
- Echipe de club:
2003 - 2005 Lazio (Italia)
2005 - SPAL (Italia)
2006 - 2009 Potenza (Italia)
2009 - 2010 Vaslui
2010 - 2011 Universitatea Cluj
2011 - Pergocrema (Italia)
2012 - Delta Tulcea
- Finalist al Cupei României cu Vaslui, în 2010, scor 4-5 la penaltyuri cu CFR
{{text}}