International   •   Finala Europa League 2012   •   ATLETICO MADRID - ATHLETIC BILBAO, 9 MAI, ORA 21:45, NAŢIONAL ARENA, ÎN DIRECT PE PROTV ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Gazeta a stat de vorbă cu primii fani ai lui Atletico care au ajuns la Bucureşti: "Batem cu 2-0! Se ocupă Falcao!"

+4 Foto
Ana, Laura şi David, fani înrăiţi ai lui Atletico Madrid, au ajuns deja de ieri la Naţional Arena

Articol de Cristina Negrilă, Marius Mărgărit   —  marţi, 08 mai 2012

Suporterii madrilenilor sînt încîntaţi de amabilitatea românilor şi de oraşul "în care o să cîştigăm pentru a doua oară Europa League".

I-am întîlnit întîmplător prin oraş. Erau îmbrăcaţi în tricourile lui Atletico Madrid şi trăgeau obosiţi de nişte trolere. David (28 ani), Ana (28 ani) şi Laura (24 ani) vin de la Mostoles, orăşelul natal al lui Iker Casillas, dar sînt toţi anti-Real. Aşa au fost crescuţi.

Laura nu se dezlipeşte de fularul ei favorit pe care scrie: "Mama m-a făcut frumoasă, deşteaptă şi mai ales antimadridista". Toţi trei lucrează la o firmă de curierat şi şi-au luat cîteva zile libere ca să ajungă la finală.



"E frumos aici! Si fetele sînt super!"

Şi-au găsit un apartament de închiriat în zona Romană. Au plătit 300 de euro pentru trei nopţi. Primul drum l-au făcut la un KFC, unde au rămas miraţi de preţuri:"La noi sînt de trei ori mai mari!". Au fost primii fani ai lui Atletico intraţi în fan-zone-ul de la Piaţa George Enescu, rezervat suporterilor lui Falcao şi compania.

Doar David vorbeşte engleză, nu foarte bine, dar îndeajuns să se înţeleagă cu românii. "Îmi place aici, oamenii sînt amabili. Acasă fuseserăm avertizaţi că românii sînt toţi ca aceia de pe la noi, care fac multe probleme. Dar nu e deloc aşa!". Întoarce capul după cîte o siluetă mai zveltă. Şopteşte ca pentru sine: "Mira, que mujer linda!".



"Cei de la Bilbao sînt cu ETA"

Au dat o raită şi prin Centrul Istoric. Fetele sînt extaziate, fac poze clădirilor vechi. Ana crede că Bucureştiul "e un oraş cu agitaţie mare, seamănă cu Madridul". Laura nu e de acord: "Ba mai degrabă cu Valencia!". Ospătăriţe drăguţe de la terase îi îmbie, chiar şi în limba spaniolă. S-au pregătit toată dimineaţa, au colorat localurile în alb-roşu, culorile finalistelor, David mai are puţin şi îşi suceşte gîtul:).


David vede cîţiva jandarmi: "E bine, fiindcă noi sîntem la cuţite cu Bilbao. Din '98, cînd unul de-ai noştri l-a înjunghiat mortal pe unul de la Sociedad, care e înfrăţită cu Bilbao. Dar şi ei sînt răi, sînt cu ETA. Noi nu ne ducem la ei, ei nu au ce căuta pe stadionul nostru". Tatăl lui, care va veni miercuri la meci, dar şi bunicul, l-au făcut fan Atletico, "deşi cînd eram mic ţineam cu Real".



Le e dor de Forlan

Toţi îl iubesc pe Kun Aguero "pentru că n-a plecat gratis, şi-a prelungit contractul şi abia apoi s-a dus la City, să ia clubul bani pe el. Îl vom respecta mereu pentru asta. Şi ne e dor de Forlan!". Îi întreb de Falcao. David dă din cap: "Abia acum, pe final de sezon, a impresionat. Sper s-o facă şi în finală, să dea două goluri şi să plecăm fericiţi acasă!".

Fetele ne fac cu ochiul: "Da, batem cu 2-0. Sigur!". David are o singură teamă: "De cîte ori m-am dus la meciurile importante ale lui Atletico, au pierdut. Sper să nu le port ghinion!".

Impresionaţi de stadion şi de şaorma

Au fost şi la stadion. Au rămas impresionaţi, chiar dacă l-au văzut doar de departe, de la şosea. "E mare rău. Şi am văzut pe net că are şi un cub imens sus, deasupra gazonului. O să fie atmosferă ca lumea!", spune David. Laura e convinsă că "eu o să plîng, indiferent ce va fi. Am strîns prea multe emoţii".

Apoi au mîncat o şaorma, pe bulevardul Basarabia. Erau încîntaţi: "E mult mai gustoasă decît la noi acasă. Şi mai ieftină!". Doar 8 lei bucata. Marţi vor să viziteze şi Casa Poporului, despre care au citit atîtea pe internet: "Apoi mergem la meci, cîştigăm şi gata, plecăm acasă!".


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.