Liga 1

VIDEO Chinul de pe lume! » Braşovul a cîştigat greu la Mioveni, dar s-a salvat de la retrogradare

Articol de Cristian Marinescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

"Stegarii" au subordonat foarte greu "lanterna", ei fiind salvaţi de inspiraţia lui Viveiros


Click aici pentru rezumatul VIDEO!

Braşovenii au venit la Mioveni pentru trei puncte liniştitoare în vederea finalului de sezon, însă s-au lovit de o formaţie argeşeană hotărîtă să spele imaginea deplorabilă lăsată în acest campionat. În faţa celor doar o sută de suporteri prezenţi pe stadion, cele două echipe au oferit un spectacol pe măsura audienţei. Singura fază notabilă a primei reprize s-a consumat în minutul 18, cînd Ilijoski a trimis spre poartă, cu capul, dar Baicu a scos de pe tuşă.

Din rău în mai rău! Deşi părea imposibil să avem o repriză secundă mai slabă decît prima, ei bine, s-a întîmplat! Una dintre puţinele ocazii notabile a fost semnată de Viveiros, care a şutat în vinclu, de la 25 de metri, însă Cobrea a salvat (69). Acelaşi Viveiros i-a salvat pe braşoveni. Mijlocaşul portughez a pătruns în careu şi l-a învins pe portarul argeşenilor printr-o "scăriţă". Trupa lui Ionuţ Badea a obţinut trei puncte importante care îi asigură salvarea de la retrogradare.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.