Argentinianul lui Atletico l-a învins tactic pe Bielsa obligînd pe Bilbao să joace partida perfectă pentru Falcao şi Diego
Finala spaniolă a Bucureştiului are, la atîtea ceasuri de la disputarea ei, două direcţii de discuţie. Într-o parte echipele, distincte pe teren, dar atît de asemănătoare în unele aspecte, pe de altă parte fotbalistul, omul care a decis meciul, fiara ce a devorat întreaga confruntare, ca o bestie înconjurată de copii. Radamel Falcao, "El Tigre", de profesie marcator.
Ar fi o mare eroare să credem că un astfel de meci e cîştigat de un singur om. Nimeni nu poate asta, Messi şi Cristiano au pe lîngă ei superfotbalişti, Maradona, în epoca lui, de asemenea. Un joc e cîştigat sau pierdut de toată lumea, de la antrenor la ultima rezervă. Astfel că părăsim a doua stradă a discuţiilor pentru a reintra pe prima, a echipelor.
DE CE A PIERDUT BILBAO?
Athletic a fost echipa tuturor neutrilor. Şi pe stadion, şi la televizor, toţi cei care nu erau fani declaraţi ai lui Atletico au ţinut cu bascii. O vorbă din şah spune aşa: "Toate erorile sînt de tablă, aşteptînd să apară cineva să le comită". Cam aşa a fost cu Bilbao.
Asfixiaţi de presiunea din centru, bascii n-au avut opţiunea pasei rapide în profunzime. De cele mai multe ori s-a pasat orizontal şi mai mereu riscant. Soluţia erau benzile, dar aici Athletic n-a apărut mai deloc. Negăsindu-şi linia paselor, bascii au descoperit în schimb precipitarea. Echivalentă cu greşeli neforţate, majoritatea în zona ultimei pase, dar unele chiar în zona primei pase, cum a fost cazul la golul doi al lui "El Tigre".
În avancronică vorbeam de duoul Iturraspe-Ander Herrera. Panoul de comandă, barometrul şi arhitectul. Nici unul nu s-a regăsit, consecinţă a densităţii colosale pusă în scenă de Simeone la mijlocul terenului. Ambii au terminat prin a fi înlocuiţi, a fost un moment în care Bilbao părea să vadă luminiţa de la capătul tunelului. De fapt, erau luminile din spate ale trenului în care se urcase Atletico şi care deja plecase de la Bucureşti. Trenul gloriei.
Tot în avancronică spuneam ceva de lipsa prospeţimii mentale şi de hiperexcitaţia externă. S-au văzut extrem de clar. Niciodată echipa lui Bielsa n-a putut arăta jocul acela splendid care a adus-o la Bucureşti. Bilbao a vrut, dar n-a putut altceva decît să intre în tactica dorită de Simeone. Panica, teama de a nu se putea ridica la înălţimea aşteptărilor au fost peste capacitatea de a genera faze de joc.
DE CE A CÎŞTIGAT ATLETICO
Intrăm puternic în subiect şi dăm cîştigătorului toate meritele. Simeone a avut clar în minte să-şi sufoce adversarul la mijloc, oferindu-i benzile, pentru că ştia că pe acolo bascii nu prea se deplasează. Mai mult, Falcao a blocat constant ieşirile lui Javi Martinez, care s-a văzut obligat să-i cedeze această misiune lui Amorebieta, lent şi prea puţin tehnic, ce a apelat mai mereu la mingi lungi, previzibile. Cu Iturraspe şi Herrera de negăsit, Muniain cobora tot timpul, părăsindu-şi zona sa, în vreme ce triunghiurile Juanfran-Gabi-Adrian şi Filipe Luis-Mario-Turan asfixiau benzile laterale. Cum să pasezi corect în astfel de situaţii?
În avancronică, scriam de problemele pe care le întîmpină Atletico pe faza de construcţie. Simeone a renunţat la ea, iar în efervescenţa recuperărilor cei doi "închizători", Gabi şi Mario, au părut 4. Nu erau 4, erau de fapt 5, căci lor li se alătura tripleta din spatele lui Falcao, Adrian-Diego-Turan. N-a existat nici cea mai mică fisură în această zonă.
Marcelo Bielsa spunea, acum vreo două luni, într-un interviu, că nu e adeptul aşezării 4-2-3-1, curentul la modă în fotbalul de azi. "Un astfel de sistem, jucînd în general pe contraatac, funcţionează doar dacă ai jucători excepţionali pe fiecare post. Se pare că Simeone i-a avut. Cel puţin aşa spune rezultatul.
NU DOAR FALCAO
"El Tigre" e omul meciului. Clar, limpede. Factorul diferenţial în teren. Toată lumea vorbeşte şi va vorbi despre el. Inclusiv prostia cum că ar fi fost refuzat de două echipe de pe la noi face parte din obişnuita noastră masturbare intelectuală. Dar n-a fost doar Falcao pe gazon. Au fost cei de care aminteam mai sus, plus un jucător pe care acum un an îl credeam dispărut. Diego. Fix acum un an se lua la harţă cu Magath, pe vremea cînd era la Wolfsburg, şi fugea din cantonament. Părea terminat. Zeul fotbalului i-a întins o mînă de ajutor cu acest transfer la Atletico. Miercuri, Diego a fost imens, golul de 3-0 împlinind o prestaţie-model, ce ar putea să-i aducă numărul 10 în "naţionala" Braziliei.
{{text}}