Fotbal   •   Liga 1   •   OŢELUL

EXCLUSIV Oţelul îşi poate pierde GRATIS campionii! 3 jucători şi-au depus dosarele pentru a deveni liberi

Oţelul îşi poate pierde unii dintre cei mai importanţi jucători

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 11 mai 2012

Liviu Antal, Laurenţiu Iorga şi Cristian Sîrghi au făcut demersurile necesare pentru a deveni liberi de contract.

Cei trei fotbalişti şi-au reînnoit înţelegerea cu Oţelul în această iarnă, iar noile contracte prevedeau şi cîte un bonus pentru prelungire. Salariile şi primele sînt la zi la echipă, însă bonusurile de la semnarea contractului nu au ajuns la fotbalişti, motiv pentru care aceştia au depus dosarele la Comisia de Disciplină a LPF pentru a se putea transfera liberi la alte echipe.



De Liviu Antal s-au interesat mai multe echipe în ultimul an, cele mai importante fiind Dinamo şi Steaua. Una dintre acestea l-ar putea transfera fără nici un ban în această vară, dacă LPF îi va declara liberi de contract.



"E adevărat că am depus memoriu, dar sper ca pînă la urmă să se clarifice situaţia de la club. Nu vreau să plec pe uşa din dos şi vreau să fie bine şi pentru mine şi pentru club" - Liviu Antal, mijlocaş Oţelul

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.