Atacantul columbian a povestit pe Twitter episodul petrecut pe teren, înainte ca finala să înceapă. Fetiţa l-a îmbrăţişat şi nu mai voia să se despartă de el.
Să fii alături de un jucător preferat, chiar e un moment pe care nu-l uiţi o viaţă! Mai ales cînd eşti copil. O fetiţă româncă l-a topit cu gestul ei pe Radamel Falcao, MVP-ul finalei şi golgeterul Europa League.
Atacantul lui Atletico Madrid a dezvăluit aseară, pe contul său de Twitter, ce s-a întîmplat cu puţin timp înaintea marii partide cu Athletic Bilbao de la Bucureşti.
"Aţi văzut cu toţii că am ieşit pe teren alături de copii. Cînd a venit clipa ca ei să plece de pe gazon şi să se joace finala, toţi au alergat spre tunel. Dar fetiţa care a mers cu mine de mînă mi-a zis să batem palma şi apoi m-a luat în braţe. Impresionant", a povestit Falcao, completînd: "Cred că m-am emoţionat mai mult ca ea. Trebuia să înceapă meciul, fetiţa era aşteptată la margine, dar ea nu mai voia să plece. Absolut divină!".
Un băieţel, îmbrăcat ca şi ea, în echipamentul lui Athletic Bilbao, a realizat că prietena sa a rămas pe loc în faţa lui Falcao. S-a oprit şi a strigat-o. Apoi s-a întors şi a luat-o la fugă. L-a urmat şi fetiţa fermecată puţin mai tîrziu. Finala putea începe.
"Fetiţa care a mers cu mine de mînă înaintea finalei mi-a zis să batem palma şi apoi m-a luat în braţe. A fost impresionant! Cred că m-am emoţionat mai mult ca ea" (Radamel Falcao, atacant Atletico Madrid)
500 de mii de fani are Radamel Falcao pe contul său de Twitter
26 de ani are atacantul columbian al lui Atletico Madrid
12 este numărul golurilor marcate de Falcao în Europa League 2011-2012 (două în finală)
ALTE ŞTIRI:
Puştiul cu bannerul invitat la finală
Şi Marius Ciobanu a fost la finala Europa League. Puştiul de 9 ani, ajuns celebru după ce la partida cu Vaslui din Ghencea i s-a confiscat bannerul cu mesajul "Vreau şi eu ceva: Steaua campioană", a intrat pe gazon împreună cu alţi 26 de copii înainte de startul meciului. El a stat miercuri în faţa germanului Deniz Aytekin, unul dintre arbitrii de poartă. A fost invitat de Mircea Sandu, şeful FRF. (Daniel Scorpie).
Trimişi la Budapesta
Nu numai crainicul "Naţional Arena" a avut probleme cu geografia la finala Europa League. Un grup de 400 de suporteri basci a încurcat pe hartă Bucureştiul cu Budapesta, ratînd partida cu Atletico de miercuri. Fanii lui Bilbao au ajuns în capitala Ungariei, dar pînă la urmă nu au avut de regretat foarte mult, favoriţii pierzînd trofeul fără drept de apel.
"Tigrul" Falcao şi tigrii
Ieri, la o zi după ce fanii lui Atletico l-au "devorat" în piaţa zeului Neptun (VIDEO), "tigrul" Falcao a îmblînzit 2 tigri adevăraţi, unul pentru fiecare gol marcat în finala cu Bilbao. Columbianul s-a jucat cu Arthur, un exemplar siberian de 70 kg, apoi s-a pozat cu Carla, tigru bengalez de 250 kg. Locul de întîlnire: stadionul Vicente Calderon.
{{text}}