"Cîinii" au făcut instrucţie cu amărăştenii campionatului înaintea Derby-ului de România şi speră în continuare la un loc pe podium.
Pe o arenă fără atmosferă ţi-e greu şi să respiri, d-apoi să mai joci şi fotbal! Stadionul din Ştefan cel Mare s-ar putea transforma într-o ceainărie, unde tinerii să-şi găsească intimitatea şi nimeni nu s-ar prinde că locul ăsta e destinat sportului rege.
Jocul bolnav practicat timp de 42 de minute a fost, coincidenţă sau nu, savurat mai mult de zecile de pacienţi înghesuiţi în balcoanele Spitalului Floreasca. Măcinată de rezultatele slabe şi de războiul intern dintre Bonetti şi jucători, Dinamo stătea pe un scaun de pînză. Cosmin Matei a intrat în rolul lui Spiderman şi a mai întărit ţesătura scaunului după ce "cîinii" transpiraseră instant la bara lui Năstăsie (31)!
VEZI AICI REZUMATUL PARTIDEI!
Plusuri: Nica şi Stănescu
Puştiul rebel a pus latul (42) după o acţiune în care apărarea argeşenilor n-a reuşit să-şi smulgă crampoanele din gazon. Injecţia de moral a fost de ajuns ca avalanşa de goluri să se prăvălească în poarta Mioveniului. Tameş (45) a aşezat mingea în vinclu de la 18 metri, Stănescu (58) a împins mingea în poartă după o acţiune bună a lui Nica, iar Dănciulescu (64) a mai făcut un pas către Dudu Georgescu. Eurogolul l-au marcat oaspeţii, Coşeneanu (61) trimiţînd în vinclu de la 20 de metri lateral stînga. Minutele de final s-au jucat doar pentru că un meci de fotbal durează 90 de minute, altfel arbitrul părea să fi adormit şi el admirînd prestaţia celor două formaţii.
3 goluri are Matei în Liga 1, dintre care două pentru Dinamo în 6 partide. Stănescu a înscris aseară pentru prima oară în prima divizie, la a cincea apariţie în tricoul roş-alb
"E obligatoriu să cîştigăm Cupa României. La titlu mai avem doar şanse mici, din păcate. Sîntem pregătiţi pentru duelul cu Steaua!" (Ionel Dănciulescu, atacant Dinamo)
"Colegii m-au felicitat pentru gol, poate şi fiindcă marchez atît de rar. Sper să dau unul şi cu Steaua. Stadionul va fi plin joi fiindcă Naţional Arena încurajează oamenii să vină de plăcere la meci" (Iulian Tameş, mijlocaş Dinamo)
"Mă aşteptam la mai mult de la Dinamo. 40 şi ceva de minute, echipa asta nu s-a apropiat de poarta noastră!" (Marin Radu II, antrenor CS Mioveni)
"Vom juca deschis în faţa Stelei, să cîştigăm pentru satisfacţia fanilor. Dacă mi-e teamă de meciul de joi? De ce mi-ar fi?! Jucăm cu Barcelona?!" (Dario Bonetti, antrenor Dinamo)
{{text}}