Fotbal   •   Liga 2   •   ”U” CRAIOVA DEZAFILIATĂ

Balaci: ”Reînfiinţarea Craiovei e o şmecherie ieftină. Ştiinţa este de neînlocuit”

Balaci crede că Mititelu ar trebui să continue în justiție demersul contra șefilor din fotbalul românesc

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 15 mai 2012

Unul dintre liderii Craiovei Maxima din anii '80, Ilie Balaci acuză ferm decizia FRF de a valida dezafilierea Universităţii şi de a acordare unui loc Craiovei în liga secundă.

“Nu am fost surprins de decizia dată, pentru că la noi în fotbal deciziile le iau anumiţi indivizi. Nu ştiu ce asociaţii de vînători de fotbalişti ajung să decidă soarta unei echipe precum Craiova şi nu este normal! La Craiova se strîngeau 30.000 de oameni şi ăsta este cel mai mare necaz. A fost printre puţinele echipe care puteau să aducă la stadion atîţia oameni. Necazul nu este numai al Craiovei, ci al întreg fotbalului românesc. Au ce au cu Mititelu, însă pe noi ne deranjează faptul că decizia nu este cea corectă”, a zis fostul mijlocaş în ”Ediţie Specială”.

Cel alintat ”Minunea blondă” e convins că fanii nu văd cu ochi buni ideea FRF: “Dacă mîine se va înfiinţa o echipă care să reprezinte fotbalul craiovean, această echipă va avea suporteri cîţi are acum Sportul Studenţesc! La Craiova nu se poate face o altă echipă. Este o glumă proastă această reînfiinţare! Este doar o şmecherie ieftină! Fanii vor şti că noua echipă nu va fi Ştiinţa lor. Ăsta e praf în ochi aruncat oamenilor, pentru că vin alegerile. Nu cred că va apărea o nouă echipă la Craiova şi, oricum, eu nu am ce căuta acolo. Dacă vreau să văd fotbal, prefer televizorul”.



”O nouă echipa nu va fi agreată şi nu va avea mai mult de 300 de fani la stadion. Dacă echipa care se reînfiinţează îl are tot pe Mititelu patron? Dacă Mititelu vrea să fie proprietar, ce o să facă atunci? O să se creadă că totul a fost împotriva Craiovei sau a lui Mititelu?”


Ilie Balaci, fost mijlocaş ”U” Craiova


”Am crezut şi am sperat tot timpul că nedreptatea din vara anului trecut, cînd Universitatea Craiova era dezafiliată temporar, va fi reparată. Fac un apel către oamenii de afaceri, iubitorii sportului, ca împreună cu autorităţile locale şi judeţene să-şi dea mîna pentru a face tot ce e posibil să redăm Craiovei şi fotbalului românesc spiritul acestei echipe fanion a Olteniei”

Ion Prioteasa, preşedinte CJ Dolj

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.