Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Copos taie în carne vie: "Contracte diminuate sau plecaţi!"

Deac a confirmat în Giuleşti, dar e considerat prea scump pentru un transfer definitiv.

Articol de Cătălin Popescu, Iulian Pavel   —  vineri, 18 mai 2012

"Vamă" l-a dat de gol pe Copos, despre care spune că în această vară le va propune mai multor jucători salarii mai mici.

După ce în vara trecută l-a adus pe Răzvan Lucescu şi a forţat o campanie de achiziţii impresionantă, George Copos a visat pînă în urmă cu o săptămînă că Rapidul va lua al patrulea titlu din istorie!

Dezamăgit de fotbalişti, patronul din Grant e hotărît acum să taie bugetul pentru sezonul viitor şi va umbla la salariile mai multor fotbalişti. Fostul manager al formaţiei giuleştene, Dinu Gheorghe, a dezvăluit la DigiSport: "Situaţia e grea şi ar deveni catastrofală dacă echipa nu se califică în toamnă în grupele Europa League. Problema e că nu va fi deloc uşor, pentru că vor pleca mulţi fotbalişti, în special dacă nu vor accepta salarii mai mici".

Minus 25 la sută

Aflaţi la final de contract, Marcos Antonio, Glauber, Ezequias şi Burcă vor trebui să accepte lefuri mai mici cu 25 la sută, dacă vor dori să continue în tricoul vişiniu. Alt jucător care e nevoit să scadă din pretenţii pentru a nu pleca e Romeo Surdu! Acesta are 250.000 de euro pe an, iar Copos consideră că evoluţiile sale nu s-au ridicat la acest nivel.


Totuşi, Romică mai are contract încă doi ani şi va pleca gratis numai dacă doreşte. O variantă ar fi formaţia El Jaish din Qatar, unde va ajunge naşul Răzvan. De asemenea, Sabrin Sburlea nu s-a acomodat nici acum şi va fi şi el lăsat să plece, la fel ca şi argentinianul Sotelo.

Coman s-a săturat să fie înjurat

Există şi un jucător care nu vrea să mai rămînă. Dani Coman s-a săturat să fie înjurat de galerie şi i-a anunţat pe şefii din Grant că vrea să se despartă de clubul giuleştean în această vară.

O situaţie specială o reprezintă Daniel Pancu. Acesta e dorit cu insistenţă de galerie, are unul dintre cele mai mici salarii şi şi-a făcut datoria cu prisosinţă în acest sezon, însă Copos nu ştie dacă va mai putea evolua încă un campionat la nivel înalt, avînd în vedere că în august va împlini 35 de ani!

Împrumutaţii nu mai rămîn

Nici unul dintre fotbaliştii care au ajuns în Giuleşti sub formă de împrumut nu va mai fi la Rapid şi în sezonul viitor. Dacă la Ioniţă şi la Creţu se va renunţa pentru că au dezamăgit, Deac e considerat prea scump pentru un transfer. Nemţii de la Schalke solicită 1,5 milioane de euro pentru a-l ceda definitiv pe fotbalistul care a renăscut în acest sezon în tricoul vişiniu.


Duarte şi Grigorie, doriţi în continuare

Alţi doi jucători aflaţi la final de contract, Rui Duarte şi Ştefan Grigorie, pot rămîne în Grant în condiţii mai bune pentru ei.

Portughezului care are în prezent 160.000 de euro pe an i s-a propus un nou contract mărit cu 20.000 de euro. Duarte are actele la el şi poate semna oricînd, însă apropiaţi ai săi susţin că aşteaptă ca George Copos să-i achite banii pentru semnătură.

În schimb, Fane s-a înţeles cu patronul pentru o mărire similară, urmînd să ajungă la 140.000 de euro pe an, dar aşteaptă ca înţelegerea să-i expire înainte de a parafa un nou contract pentru ca rapidiştii să scape de coproprietatea deţinută de Dinamo. În prezent, alb-roşiii au jumătate din drepturile federative asupra mijlocaşului.

3,5 milioane de euro a cheltui Copos numai cu salariile celor 25 de jucători în acest sezon

140.000 de euro e salariul mediu la Rapid, despre care Zotta susţine că "e cel mai mare din Liga 1"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.