Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA - DINAMO 3-2

Dragoş Grigore se revoltă: ”Răul vine din interior”

Grigore a gafat decisiv la golurile marcate de stelişti în derby.

Articol de Eduard Apostol   —  sâmbătă, 19 mai 2012

Dragoş Grigore a explicat ieri, pe un ton grav, de ce Dinamo a mai ratat un campionat şi s-a apărat în faţa acuzaţiilor de noncombat.

Dragoş Grigore, 25 de ani, a prins o primăvară de coşmar. Şi cu Petrolul (1-3), şi cu U Cluj (2-2), şi joi seară, cu Steaua (2-3), s-au luat goluri importante pe greşelile sale. După derby, Bonetti l-a acuzat în vestiar, bănuindu-l de lucruri necurate, iar fanii îl apostrofează online. Ieri fundaşul lui Dinamo a avut curajul să le vorbească acestora prin intermediul Gazetei!



- Dragoş, ce poţi spune în apărarea ta, după ce-ai fost acuzat de blat?

- Da, am greşit la penalty şi la marcaj de-a dat Iliev gol. Dar mai sînt şi alţi factori care au dus la aceste erori, Geraldo mă bloca, iar Iliev scăpa din marcaj... Nu vreau să mă scuz, nici să acuz, îmi asum eu totul, dar de aici şi pînă să fiu acuzat de blat, din toate direcţiile, e o nebunie! Dar cine să ia apărarea jucătorilor? Cine?

"Am clacat psihic, e vina mea"

- De ce zici că ar fi o nebunie?

- Eu sînt un om cu frică de Dumnezeu, cine mă ştie cunoaşte asta. Sînt curat, de aceea ştiu că tot răul de acum se va transforma în bine, asta mă face să am încredere. Domnilor, atît am putut! Am greşit, recunosc, dacă toţi se simt mai bine spunînd că Grigore a pierdut campionatul, OK, aruncaţi totul pe mine! Este dureros pentru mine şi pentru familia mea, dar să acuzi jucătorii de blat, nu mă refer doar la antrenor, ci la toţi, suporteri, alţi conducători, e ceva absurd. Probabil, n-am ştiut să gestionez situaţia după ce am greşit cu Petrolul sau cu U Cluj, am mai fost şi acuzat, apoi am clacat psihic, iar jocul meu a fost dezastruos.


"Pasăm vina de la unul la altul"

- Mai poate exista o relaţie normală între voi şi Bonetti?

- Este o relaţie nefirească, n-ar trebui să existe aşa ceva într-o echipă, într-o familie. S-au stricat relaţiile. Eu îmi fac treaba cum pot mai bine, pentru Dinamo, dar dacă nu prezint încredere, ce să fac?

- Consideri că eşti o victimă?

- Ştii care e treaba? Mă simt săpat. OK, îmi asum greşelile, dar răul vine la Dinamo din interior. Dintre noi. De aceea nu cîştigăm nimic. Aşa e la Dinamo, după ce se ia un gol, auzi: "Al cui era ăla care-a dat?". Fiecare caută să nu greşească el. De ce nu ne asumăm greşelile atunci cînd sînt? Cade totul pe mine, eu sînt vinovatul, dar Dumnezeu le vede pe toate, o să mă aibă în pază, fiindcă ştie că sînt curat.

"După un tur aproape perfect, nici duşmanii noştri nu credeau că vom ajunge unde am ajuns. Eu, unul, nu mai pot dormi nici noaptea, poate că nici nu merit, e păcat de toată munca echipei" (Dragoş Grigore, fundaş Dinamo)


"Urîte declaraţiile lui Dario Bonetti, un antrenor valoros, care şi-a acuzat un fotbalist, pe Dragoş Grigore, în loc să se recunoască învins de oponentul său, de antrenorul Mihai Stoichiţă. Steaua a cîştigat pe merit, pe teren" (Narcis Răducan, director sportiv Steaua)



Cifre pozitive, rezultat dezastruos

- 13 recuperări a făcut Grigore, cele mai multe după Scarlatache, care are 14

- 82 la sută acţiuni reuşite

- 80 de pase precise

- 15 dueluri cîştigate din 21

- 4 dueluri aeriene cîştigate din 7. La două dintre cele pierdute, Iliev a marcat de două ori

- 1 fault a făcut Dragoş în meci, din acela a ieşit penalty

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.