Portughezul va fi suspendat în următorul meci oficial al giuleştenilor, astfel că nu va putea juca în partida cu Dinamo, ultima din acest sezon. Rui Duarte a primit al doilea galben de la arbitrul Radu Petrescu după o simulare (vezi aici faza, la minutul 57 din live).
Răzvan Lucescu a anunţat la finalul meciului cu Oţelul că Rapid va face recurs pentru ca Rui Duarte să joace în finala Cupei. "Vom face recurs la eliminarea lui Duarte. Ar trebui ca lucrurile să fie interpretate corect şi jucătorul să evolueze în finală", a spus Lucescu la Fanatik Show, pe Digi Sport.
Fundaşul dreapta e dărîmat. "Nu cred în miracole, că voi putea juca finala, dar sper că cei de la Comisie au văzut ce s-a întîmplat şi vor analiza întocmai memoriul. Îmi vine să plîng de ciudă, nu vroiam să ratez tocmai meciul ăsta, cel mai important al sezonului.
E incredibil ce mi-a făcut arbitrul, nu trebuia să-mi dea al doilea galben! Nu cred că a făcut-o cu intenţie, dar îl întreb şi eu cum s-ar simţi dacă cei de la Comisie îmi vor anula cartonaşul şi vor decide astfel că el a luat decizia greşită? Sper să rămîn la Rapid, dar depinde de patron. Iubesc clubul şi suporterii, aş dori să continuu şi să cîştig trofee", a spus Rui Duarte la finalul jocului.
Finala Cupei României se va disputa pe National Arena, miercuri 23 mai de la ora 21:00, pe protv şi liveTEXT pe GSP.ro
{{text}}