Liga 1

VIDEO Au scăpat de chin » Rapid a cîştigat cu Oţelul şi a terminat pe locul 4

+1 Foto
Faza din care s-a produs penalty-ul care a decis meciul

Articol de Cătălin Popescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Rapidiştii au mai încheiat încă un sezon care a debutat plin de speranţe şi s-a terminat în anonimat. Acum, se gîndesc doar la finala Cupei României.

Ceea ce atunci cînd s-a decis programul sezonului se anunţa a fi un mare derby, meciul dintre Rapid, favorita multora la titlu, în vara trecută, şi Oţelul, fosta campioană, a fost doar un duel cu iz de amical. Lipsa motivaţiei jucătorilor şi gazonul umed au făcut ca fazele de poartă să fie un fenoment rar întîlnit ieri, în Giuleşti. În prima repriză, singurele ocazii au apărut din şuturi de la distanţă.

VIDEO: Aici ai rezumatul!

De la vestiar, alb-vişiniii au ieşit mai decişi să înscrie, dar planul a fost acelaşi. În minutul 47, Roman a prins un şut bun de la 20 de metri, însă Brăneţ a respins. Imediat, Deac a executat bine o lovitură liberă, însă balonul a ocolit cu puţin vinclul.

Răzvan l-a scos pe Pancu şi l-a trimis pe Ioniţă, care putea deschide scorul, dar a trimis mult peste poartă (75)! S-a revanşat cinci minute mai tîrziu, cînd l-a păcălit pe Petrescu şi a scos un penalty. Deac a executat fără emoţii, suficient pentru Rapid ca să încheie sezonul pe locul 4. Prea puţin pentru visurile cu care a început campionatul!

"Noi am jucat toate meciurile pe teren şi sîntem mulţumiţi de ce am realizat. Am făcut un record de puncte pentru ultimii ani în Giuleşti" (Răzvan Lucescu, antrenor Rapid)

ALTE ŞTIRI DE MECI:

Petrescu i-a interzis finala lui Duarte
Arbitrul Radu Petrescu a demonstrat încă o dată că nu poate face faţă în Liga 1. Mai întîi, în minutul 57, i-a acordat lui Duarte al doilea "galben", pentru simulare în careu, deşi reluările TV au arătat că a existat contact între rapidist şi gălăţeanul Sîrghi. Astfel, Răzvan Lucescu nu se va putea baza pe lusitan în finala Cupei României cu Dinamo, programată miercuri. Apoi, în minutul 81, probabil dîndu-şi seama că a gafat, a inventat un penalty pentru Rapid, după un duel Ioniţă - Benga.

Ioniţă şi-a uitat tricoul :)
Alexandru Ioniţă (22 de ani) a fost şi aseară rezervă. Atacantul a ieşit pe gazon înaintea fluierului de start îmbrăcat în bluza de trening. S-a jucat cu mingea alături de ceilalţi rapidişti aflaţi pe bancă şi în momentul în care a început partida şi-a dat seama că tricoul de joc şi-l uitase în vestiar. Un om din staff-ul lui Răzvan Lucescu s-a dus repede la cabine pentru a-l recupera în eventualitatea în care ar fi fost nevoie ca atacantul împrumutat de la Koln să fie trimis pe teren în prima repriză. (Andrei Crăiţoiu)

Inbox
- Cristi Săpunaru a fost aseară prezent la tribuna oficială. Fundaşul dreapta al lui FC Porto a urmărit meciul alături de soţia sa, de Bozovici şi de Herea.
- Lipsa mizei a făcut ca rapidiştii să fie susţinuţi doar de aproximativ 500 de femei şi copii, această fiind cea mai mică audienţă înregistrată în Grant în ultimii ani. Oţelul a avut şi ea galerie. Aceasta a fost formată din cinci fete, care au stat la tribuna I.
- George Copos şi-a arătat şi ieri supărarea faţă de jucători şi n-a fost prezent în tribună. Patronul n-a scăpat însă de fani, copiii şi femeile prezente la meci contestîndu-l.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.