Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Se anunţă schimbări majore şi la Dinamo » ”Dacă Bonetti rămîne, ar trebui să scape de mulţi jucători”

Dinamo a cîștigat Cupa României foto: Raed Krishan

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 24 mai 2012

Dinamo a cîştigat Cupa României, în faţa celor de la Rapid, scor 1-0. Chiar dacă au cucerit un trofeu, Victor Becali a criticat o parte din tactica adoptată de Dario Bonetti care a făcut rapid cele trei modificări, chiar dacă portarul Naumovski se accidentase încă din minutul 60.

"Naumovski a avut probleme din minutul 60, nu cred că trebuia făcută a treia schimbare, se putea ajunge la prelungiri şi penalty-uri dacă Rapid egala. Moţi, Scarlatache şi Kone au fost cei mai buni jucători ai lui Dinamo în meciul de aseară. Dinamo nu a făcut un joc foarte bun aseară, Rapid a dominat, dar pînă la urmă e un trofeu cîştigat, chiar dacă jocul a lăsat de dorit”, a spus Victor Becali la sportro.

Impresarul FIFA a vorbit şi despre schimbările care vor apărea în "Ştefan cel Mare" pentru viitor sezon, mai ales în condiţiile în care Dario Bonetti rămîne la echipă.

”Dacă Bonetti rămîne e normal să fie schimbări majore. Ca să nu mai există nici o suspiciune asupra jucătorilor, ar trebui să scape de aceştia. Şi nu vorbim doar despre un jucător, sînt mai mulţi. Dacă vrea să facă o echipă pe placul său, trebuie să scape de anumiţi jucători”, a declarat Becali.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.