Sporturi   •   Box   •   BUTE - FROCH, SÎMBĂTĂ NOAPTE, ORA 2.00, ÎN DIRECT PE MONEY CHANNEL

"Bute and The Beast" titrează englezii » "Umilinţa e drăguţă, dar înfumurarea cucereşte teritoriile"

Lucian Bute își apără centura sîmbătă dimineață

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 25 mai 2012

Site-ul englez boxing.com a prefaţat meciul lui Bute cu Froch sub titlul "Bute and The Beast", un joc de cuvinte între "Beauty and The Beast" (Frumoasa şi Bestia). Englezii spun că Lucian a dat dovadă de calmitate la conferinţa de presă şi pentru că nu vorbeşte o engleză fluentă.



"În această sâmbătă campionul IBF Lucian Bute îşi apără titlul în faţa fostului campion WBC Carl "Cobra" Froch. Cei doi au susţinut o conferinţă de presă şi, pentru că Bute nu vorbeşte limba engleză la fel de fluent ca regina Elisabeta a II-a, românul a răspuns succint, strict la subiect", au scris englezii.

Lucian Bute a dat asigurări că este concentrat pe meciul cu Froch, fără a se gîndi vreo clipă la ce ar putea urma. "Nu sunt surprins de declaraţiile lui Froch. El spune tot timpul tot felul de lucruri. Înainte de luptă îi place să facă tot felul de comentarii, dar eu ştiu cine sunt, ştiu ce am făcut şi ştiu cum lucrez. Să vedem ce se va întâmpla pe 26. Nu vreau să fac greşeala şi să mă gândesc la ce se va întâmpla după Carl Froch. Acum sunt aici şi mă concentrez asupra tipului ăsta", a menţionat Bute.

Aceştia i-au făcut o descriere cu totul opusă lui Froch: "Froch a fost încrezut, ca de obicei. Umilinţa e drăguţă, dar înfumurarea îţi cucereşte teritoriul. Froch a luptat cu cei mai buni din categorie, dar nu acelaşi lucru se poate spune despre Bute şi de aceea lupta este atât de intrigantă", a notat boxing.com.



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.