Antrenorul lui Bute, Stephan Larouche, spune că o revanşă contra lui Froch nu e prioritară. Sănătatea lui Lucian, în schimb, da
Larouche a aruncat prosopul în timp ce arbitrul de ring îl număra pe Bute sîmbătă noapte. Boxerul român, lipit de corzi, cu privirea confuză, tocmai încasase cîţiva pumni grei în plină figură. Antrenorul a simţit momentul de dificultate al pugilistului său, mai rău chiar, de pericol. Apoi, tehnicianul canadian a explicat abruptul deznodămînt din punctul său de vedere prin aceea că planul de meci nu a putut fi pus în aplicare din cauza unui Froch extrem de determinat. "Aveam nevoie de un start bun". Pluralul desemnează echipa, boxerul şi el, antrenorul. N-a pierdut doar Lucian, au pierdut amîndoi. "Aveam nevoie de cîteva runde bune de început pentru a ne impune ritmul, dar, din păcate, a fost imposibil, deoarece Carl a lovit puternic încă de la sfîrşitul reprizei întîi, apoi l-a prins pe Lucian în a doua şi el nu a mai putut recupera din acel moment", a spus Larouche.
Canadianul a subliniat gravitatea celor petrecute în repriza a cincea. "A fost bună decizia arbitrului de a opri meciul, poate chiar un pic tîrzie". Viitor? "Acum trebuie să ne aşezăm şi să stăm de vorbă cu Lucian. Nu e cazul să strigăm în gura mare despre revanşă acum, după înfrîngere. Sîntem oameni inteligenţi. Ne îngrijim de sănătatea lui Lucian şi de ceea ce vine. Aşa că ne vom întoarce la tablă. Nu e sfîrşitul lumii, însă trebuie să analizăm ce a mers prost. Lucian a făcut cîteva greşeli şi a plătit scump pentru ele. Eu sînt convins că va reveni mai puternic decît pînă acum".
Bute are dreptul la revanşă pe teren propriu în luna septembrie, conform contractului. Rămîne de văzut dacă se va folosi de această clauză.
{{text}}