Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ

Încă o lovitură » CFR va avea valenţe ofensive în stagiunea 2012-2013

sursa foto: Abola

Articol de Valentin Şchiopu   —  marţi, 29 mai 2012

Diogo Valente (27 de ani), un fotbalist care a trecut pe la Porto sau Braga, a semnat cu gruparea din Gruia.

CFR Cluj a oficializat a doua mutare din acest mercato. Clujenii l-au transferat pe Diogo Valente (27 de ani) de la Academica. Valente, care a trecut şi pe la Porto în 2006, evoluează în linia mediană pe flancul stîng. Jucătorul a fost dorit în Gruia şi în vara trecută, dar atunci acesta a preferat să rămînă în Portugalia, în locul unei experienţe în Liga 1. Diogo a adunat în acest sezon 36 de partide, în toate competiţiile, marcînd şi 3 goluri. Cu el printre titulari, Academica s-a impus în finala Cupei Portugaliei, 1-0 cu Sporting Lisabona.



Contract de 250.000 de euro pe sezon

Valente a rămas liber de contract la finalul acestui campionat, astfel că "vişiniii" s-au mişcat repede şi i-au propus un contract pe 3 ani, cu un salariu stagional de 250.000 de euro. Valente a încasat şi un important bonus la semnătură, 200.000 de euro. Diogo Valente îl va reîntîlni la Cluj pe fostul său coechipier de la Academica, Modou Sougou. În sezonul 2009-2010, cei doi au asigurat extremele grupării din Coimbra.



Valente e un jucător cunoscut în Portugalia, el jucînd în trecut pentru tineretul lusitanilor



"E un jucător excelent de picior stîng. A jucat împreună cu Ricardo Cadu la Boavista, dar şi cu Sougou la Academica. Ne va ajuta foarte mult, e un fotbalist de calitate" - Iuliu Mureşan, preşedinte CFR Cluj



1912 minute a adunat Valente în sezonul trecut, în tricoul lui Academica

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.