Reprezentativa României Under 19 a pierdut calificarea la turneul final organizat în iulie de Estonia. Deşi aveau două variante, victorie sau egal, în ultimul caz Germania netrebuind să bată Ungaria la o diferenţă mai mare de trei goluri, puştii pregătiţi de Ovidiu Stîngă au cedat clar în faţa Serbiei, 0-3 la Novi Sad.
Crucială a fost prima parte cînd ”tricolorii” au rezistat doar cît s-a putut opune Buzbuchi. Portarul Viitorului Constanţa a parat întîi penaltyul tras de Ninkovici (12), fază în care Puţanu a faultat şi a fost eliminat. Apoi a avut alte două intervenţii salutare.
Finalul părţii întîi a fost de coşmar. Gazdele au avut încă un penalty (41), cînd Vătăjelu l-a ţinut pe Dimici şi a luat şi el ”roşu”, iar Mitrovici n-a iertat. Apoi, în minutul 3 de prelungiri, Ninkovici a executat extraordinar o lovitură liberă lateral stînga, bară-gol. În acest răstimp, noi am dat cît de cît emoţii o singură dată, reluare stîngace Rafael Stănescu.
La reluare doar ne-am apărat. Sîrbii n-au mai forţat, însă tot au marcat din alt 11 metri acordat de ”centralul” elveţian Stephan Klossner: Mitrovici a trimis cu capul în ”transversală”, Roman atingînd mingea cu mîna şi fiind eliminat, şi tot acesta a transformat de la punctul cu var (77). În celălalt meci, Germania - Ungaria 3-0.
Clasament final: 1. SERBIA 7p (calificată), 2. Germania 5p, 3. România 4p, 4. Ungaria 0p.
--------------------------------------------
Nici o echipă U19 a României nu s-a mai calificat la un turneu final în ultimele două decenii, exceptînd prezenţa din oficiu anul trecut, ca ţară gazdă. Victoria cu plavii e singura care ne garantează locul 1 în grupă.
Nici o echipă U19 a României nu s-a mai calificat la un turneu final în ultimele două decenii, exceptînd prezenţa din oficiu anul trecut, ca ţară gazdă. Victoria cu plavii e singura care ne garantează locul 1 în grupă.
"E o generaţie care poate obţine o calificare remarcabilă, fiindcă băieţii ăştia se învîrt în circuitul echipelor naţionale de juniori de pe la 13-14 ani, iar acum au posibilitatea unei performanţe importante pentru cariera lor". Miodrag Belodedici, directorul sectorului de juniori la FRF, se află cu lotul U19 la Turneul de Elită de la Novi Sad, unde "tricolorii" lui Stîngă întîlnesc azi în meciul decisiv reprezentativa gazdă, Serbia.
Lipsesc ambii căpitani
Şi o veste bună pentru ai noştri: de la sîrbi va lipsi unul dintre fundaşii centrali, căpitanul Srdjan Mijailovici, chemat la prima reprezentativă a plavilor pentru "amicalul" cu Franţa (31 mai)! Şi căpitanul României va absenta.
Şi o veste bună pentru ai noştri: de la sîrbi va lipsi unul dintre fundaşii centrali, căpitanul Srdjan Mijailovici, chemat la prima reprezentativă a plavilor pentru "amicalul" cu Franţa (31 mai)! Şi căpitanul României va absenta.
Nicuşor Stanciu a fost eliminat în finalul dramatic al remizei cu Germania (1-1). "O să fie dificil, pentru că gazdele vor avea şi suportul publicului, iar sîrbii ştiţi bine că pot crea o atmosferă fantastică", a punctat şi Ştefan Iovan, supervizorul lotului.
Plus o remarcă: trupa lui Gavra şi Iancu poate intra în istorie dacă se califică la turneul final (Estonia, 3-15 iulie), ultima prezenţă a unei reprezentative U19 datînd din '93 (exceptînd participarea din oficiu, ca gazdă, anul trecut).
2,6 e media golurilor pe meci marcate de "naţionala" Germaniei U19 în ultimii doi ani; pentru a ne califica, nemţii trebuie să înscrie cît mai puţin împotriva Ungariei
Cum ne calificăm
- batem Serbia
- Germania bate Ungaria doar la trei goluri diferenţă, iar România face remiză cu Serbia
- batem Serbia
- Germania bate Ungaria doar la trei goluri diferenţă, iar România face remiză cu Serbia
{{text}}