CFR Cluj a mizat pe filiera portugheză şi a avut de cîştigat, iar FC Vaslui vrea să-i calce campioanei pe urme. După ce au adus antrenor lusitan, pe Augusto Inacio, oficialii clubului moldovean caută întăriri tot în Peninsula iberică. În acest scop, ei intenţionează să stabilească un parteneriat cu FC Porto.
”Urmează să mă întîlnesc cu domnul Inacio deoarece vom discuta cu cei de la Porto, cu care ne dorim să avem o colaborare. Vom vedea ce vom putea lua de la ei. Lista jucătorilor am alcătuit-o cu Mister deoarece el cunoaşte foarte bine fotbaliştii portughezi şi ştie şi de ce jucători are el nevoie la echipă”, a susţinut team-managerul Daniel Stanciu, potrivit ”Vremea nouă”.
Acesta are şi alte proiecte: ”Următorul pas va fi un drum în Brazilia, deşi nu va fi rentabil să luăm un jucător de acolo. Spun asta deoarece într-o lună şi ceva va începe campionatul, apoi turul trei preliminar al Champions League, iar unui fotbalist venit de peste ocean îi va fi foarte greu să se adapteze la noi într-un timp atît de scurt”.
{{text}}