Victor, 19 ani, are semipareză şi nu poate decît să se uite din tribună cum joacă amicul său, Marinică. Ionuţ, 17 ani, trăieşte la Şcoala Specială din Periş şi a văzut cum tatăl său a comis o crimă în tren.
Cei doi şi colegii lor sînt, pentru cîteva ore, actori ai unui turneu special de fotbal, organizat pentru a ajuta la integrarea lor socială Săptămîna Europeană a Fotbalului, organizată la Bucureşti de FRF şi fundaţia ”Special Olympics”, a atras zeci de elevi de la şcoli speciale, între 12 şi 21 de ani. Bucuria victoriei şi tristeţea înfrîngerii îi uneşte pe aceştia şi îi aduce mai aproape de lumea mult visată
Ionuţ Tudor are 17 ani şi a avut o copilărie traumatizantă: "Tata e de 10 ani la închisoare pentru crimă şi mai are încă şase ani de executat. A înjunghiat un bărbat în tren, pentru că-l atacase să-l jefuiască. Din 2002, eu, fratele şi cele două surori mai mici stăm la cămin. Mama ne-a abandonat de mici. Noi pe tata îl iubim şi cu el vrem să stăm cînd iese, fiindcă a avut grijă de noi".
Nu e un scenariu de dramă, ci doar scurta poveste a unui copil de la Şcoala Specială din Periş. Profesoara lui de sport, Mathe Medeea, completează tabloul şocant: "Ionuţ şi fratele lui, Iulian, care are 15 ani, sînt marcaţi fiindcă au fost de faţă cînd tatăl lor a comis crima".
Premiaţi de Belodedici
Băiatul se numără printre puştii care fac agitaţie mare pe terenurile sintetice din cadrul Complexului Sportiv "Iolanda Balaş" din Bucureşti. De fapt, sînt aici zeci de tineri între 12 şi 21 de ani, care ignoră ploaia măruntă şi bat mingea cu multă pasiune. Pe margine, alte zeci de băieţi aşteaptă nerăbdători să intre la "masă".
E turneul de minifotbal destinat pentru sportivi cu şi fără dizabilităţi intelectuale. O competiţie denumită "Unified Football", adică Fotbal Unificat, organizată de FRF şi fundaţia "Special Olympics", sub egida UEFA. Scopul: integrarea socială a persoanelor cu dizabilităţi.
Pe un teren se întrec echipe formate din elevii cu vîrste cuprinse între 12 şi 15 ani, iar pe celălalt apar formaţii alcătuite din băieţi între 16 şi 21 de ani. Se joacă 7 la 7, iar regulamentul prevede ca echipele şcolilor speciale să aibă permanent în componenţă patru jucători cu dizabiltăţi intelectuale şi trei fără, numiţi parteneri.
Cele 18 formaţii participante au fost împărţite în cîte 6 grupe valorice de cîte 3, iar la final toată lumea a primit medalii din partea fostului mare internaţional, Miodrag Belodedici. Toţi fericiţi în felul lor.
"Păcat că nu pot să se bucure şi părinţii!"
Unii s-au dus cu ele acasă, la părinţi, iar alţii au plecat cu ele atîrnate de gît spre Centrele de Plasament. Cazul copiilor de la Şcoala Specială din Periş, unde învaţă şi Ionuţ, aflat în clasa a VIII-a: "La fotbal am luat bronz, nu ne-am prea sincronizat cu partenerii de la Şcoala nr. 1. Am mai multe de aur la tenis de masă, sportul meu preferat. Medaliile şi diplomele astea îmi dau încredere în forţele mele, dar păcat că nu pot şi părinţii mei să se bucure de succesele mele".
Idolii Marinică şi Georgică. "Nu-l ştiu pe Messi!"
În schimb, Răzvan Petre este orfan. Are 19 ani şi e în clasa a XI-a la Şcoala Specială de Arte şi Meserii din Plopeni. Nu joacă, dar îşi încurajează colegii de pe margine.
"Am semipareză din naştere la picior. Îmi pare rău că nu pot juca şi eu fotbal cu prietenii. Idolii mei sînt Marinică şi Georgică, cei mai buni din echipa noastră. Messi, Ronaldo? N-am auzit de ei, nu sînt pasionat de fotbal, îmi place informatica. Ne bucurăm că există astfel de competiţii pentru noi, dar viaţa la cămin e grea, tristă. Nu simţim căldura familiilor".
"A fost mişto la Sevilla, ai jucat bine"
Prezenţa lui Miodrag Belodedici a produs multă bucurie printre copii. "Cum te cheamă?", l-a întrebat un copil pe fostul internaţional. "Belodedici, pentru dinamovişti, şi Belo, pentru stelişti!", a răspuns federalul. Un altul l-a uluit: "A fost mişto la Sevilla, ai jucat bine!". Belo s-a uitat mirat la băiat: "Cîţi ani aveai tu în '86?". "Am 17 ani, dar sînt stelist şi am văzut înregistrarea meciului cu Barcelona", a spus puştiul. Se numeşte Victor Năstase şi e tipul care l-a impresionat cel mai mult pe Belo.
"Copiii fac sport cu bucurie, dar problema e că în Centrele de Plasament nu pot fi hrăniţi cum trebuie cu cei 8 lei alocaţi de stat pentru trei mese de pe zi. De nevoie, au brevetat desertul «pîine cu napolitane»" (Mathe Meedea, profesoară de sport la Şcoala Specială Periş)
"Am cîştigat foarte multe medalii la «Special Olympics» şi le ţin agăţate pe pereţi, acasă. Cînd jucăm fotbal în echipă cu «partenerii» toţi sîntem egali. Ne încurajăm şi cînd pierdem" (Adrian Andrei, 19 ani, Şcoala de Meserii nr. 3 Bucureşti)
"Performanţa nu este importantă la Special Olympics. Contează ca fiecare sportiv să evolueze în functie de propriul său potenţial" (Viorel Mocanu, director sportiv Special Olympics)
"Pentru noi, copiii cu deficienţe de auz, nu e nici o diferenţă cînd sîntem parteneri cu colegi cu dizabilităţi intelectuale. Nu ne e frică să jucăm împreună" (Cristian Matache, elev la Centrul Şcolar nr. 3 Bucureşti)
3,7 milioane de sportivi cu dizabilităţi intelectuale există în întreaga lume
{{text}}