Liga 1

Reportaj la examenul arbitrelor » Nea Nelu şi "fluieraşele" :)

+42 Foto
Foto: Ștefan Constantin

Articol de Ştefan Constantin (foto), Vlad Ispas  —  vineri, 01 iunie 2012

52 de arbitre au susţinut probele fizice şi teoretice pentru promovarea în eşaloanele superioare sub atenta supraveghere a preşedintelui CCA, Ion Crăciunescu


Dimineaţă înnorată, ora 9:00. Stadionul Municipal e un furnicar de domnişoare care speră la un fotbal mai bun. Dacă nu mai bun, atunci mai frumos cu siguranţă. Cele 52 de fete s-au luptat pentru a promova de la o divizie inferioară la una superioară şi bătălia a fost acerbă. De exemplu, pentru a avansa de la Divizia D la C, 28 de "asistente" s-au luptat pe 8 locuri, în timp ce din 7 "centrale", 5 au trecut mai departe.

Rînd pe rînd, după o ordine bine pusă la punct, grupuri de fete dădeau "viteza". Cîteva domnişoare s-au aşezat lîngă mine, în tribună. Le-am auzit şoptind: "N-am închis un ochi azi-noapte, am nişte emoţii cumplite. Cînd, cu chiu, cu vai am aţipit, a sunat ceasul. Începe concursul, super..."

Fiecare grup a venit cu însoţitori. Unul dintre aceştia se remarcă lăudîndu-şi eleva la proba de rezistenţă. "Priviţi cît de corect aleargă, a fost atletă... o să ajungă mare!". Lauda i-a stricat fetei. Cînd a ajuns în dreptul antrenorului a făcut o greşeală fatală: şi-a privit ceasul. Din calm şi mîndru, preparatorul a erupt: "Se uită la ceas! Incredibil, ce o vrea să vadă? Măi fato, bagă-ţi minţile în cap, aleargă acolo! Uite ce îmi face... vezi-ţi de treabă că nu te laud degeaba!". Ion Crăciunescu aprobă: "Se descurcă bine, mai are de lucrat la mişcarea braţelor, dar e foarte bună. Îmi aduce aminte de mine, în Italia. I-am spart acolo, am fost cel mai bun... două ture de 29.8 am făcut, două ture!".

Probele treceau şi rîndurile se răreau, iar zîmbetele şi ochii umeziţi îşi făceau intrarea în scenă. Unele fete se bucurau, luaseră probele şi promovau, altele priveau deznădăjduite în gol. "Lasă, fată, iei notă mare la «teoretic» şi treci, asta este...dacă nu, data viitoare!", se încurajau fetele.

"Fetele s-au descurcat mult mai bine decît băieţii! Au picat mai puţine şi asta mă bucură foarte tare! Eu cred că nu este nici o diferenţă între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte arbitrajul"
Ion Crăciunescu, preşedinte CCA

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.